Azi: € 19,1142 lei 0,1572 $ 18,3754 lei 0,0148
Mâine: € 19,1328 lei 0,0186 $ 18,4111 lei 0,0357

Moldmediacard a integrat alte două bănci în sistemul de procesare a plăților cu carduri

Moldmediacard a integrat alte două bănci în sistemul de procesare a plăților cu carduri Sursa foto: maib.md

În prezent, la Moldmediacard se deservesc 4 din 11 bănci din Republica Moldova

Moldmediacard continuă să diversifice portofoliul de servicii și produse, să integreze cele mai moderne practici în procesarea plăților, extinzându-și, totodată, portofoliul de clienți.

Recent, la Moldmediacard au migrat alte două bănci locale - ENERGBANK și EXIMBANK - optând atât pentru fluxul de emitere carduri, cât și pentru cel de acceptare. Menționăm că în industria plăților cu carduri migrarea și integrarea unei bănci noi la un centru de procesare este considerat unul dintre cele mai complexe proiecte.

Adrian Tărîță, CEO Moldmediacard:

„Suntem încântați să anunțăm finalizarea procesului de migrare a două noi bănci la sistemul de procesare a plăților cu carduri al Moldmediacard. Au fost două proiecte complexe desfășurate practic simultan, dar acest exercițiu a reconfirmat diligența și profesionismul echipei, gata să facă față oricăror provocări profesionale, indiferent de complexitate. Proiectul a durat 6 luni, perioadă în care am lucrat intens cu clienții, am desfășurat studii de fezabilitate, certificarea băncilor la SIP Visa și Mastercard în vederea integrării în noul centru de procesare, au fost migrate produsele de emitere și creditare, rescrise scenariile ATM-urilor din rețeaua băncilor migrante, au fost certificate dispozitivele de acceptare ATM/POS, dar și alte multiple activități aferente.

Țin să mulțumesc clienților Moldmediacard pentru că ne-au investit cu încredere, mulțumesc sistemelor internaționale de plăți pentru conlucrarea durabilă și mulțumesc echipei companiei – pentru profesionalismul și dedicația de a le oferi clienților noștri eficiență în operațiuni și calitate în serviciile prestate”.

Moldmediacard este unicul centru din Republica Moldova de procesare a plăților care a integrat și certificat trei sisteme internaționale de plăți: Mastercard, Visa și American Express, care a integrat tehnologia de ApplePay și GooglePay ca acceptant (comercianții e-commerce), are dezvoltat in-house serviciul de ATM exchange.

Aliona Stratan, Președintă a Consiliului Moldmediacard:

„Crearea ecosistemelor, implementarea noilor tehnologii și extinderea portfoliului de clienți, care se procesează în interiorul Moldmediacard face parte din strategia pe termen mediu și lung a companiei. Suntem dedicați să le oferim clienților noștri soluții bazate pe inovație, aliniate tehnologiilor de ultimă generație din industria plăților cu cardurile, soluții de calitate și eficiență din perspectiva costurilor. Ne bucurăm că tot mai multe companii aleg Moldmediacard și ne angajăm să adăugăm valoare în fiecare punct de contact cu clienții noștri”.

Un alt proiect complex implementat recent de echipa Moldmediacard vizează integrarea ApplePay și Google Pay pe partea de acceptare, ceea ce le oferă comercianților e-commerce să accepte simplu, ușor și securizat plățile bazate pe tehnologia de tokenizare.

Moldmediacard în cifre:

  • Peste 229 milioane de autorizări anual;
  • Peste 98 milioane de tranzacții anual;
  • 40% din cardurile emise pe teritoriul Republicii Moldova au fost emise de clienții Moldmediacard;
  • Cota dispozitivelor care acceptă carduri, conectate la Moldmediacard a inclus: 37% din toate ATM-urile din Republica Moldova; 45 % din POS-terminalele din Republica Moldova;
  • Cota de piață a tranzacțiilor internaționale înregistrată în 2022 de Moldmediacard a fost de: 43% ca emitent; 46% ca acceptant;
  • Moldmediacard a procesat 45% din toate tranzacțiile locale în 2022.

Pentru mai multe detalii privind activitatea Moldmediacard, vizitați pagina web.

Despre Moldmediacard

Cu o experiență de peste 20 de ani, Moldmediacard este lider pe piață în furnizarea serviciilor privind tranzacțiile cu cardurile de plată, oferind clienților servicii rapide, comode și sigure, datorită know-how-ului și tehnologiilor de ultimă generație. În portofoliul de clienții ai companii sunt instituții bancare, financiare și non-financiare.

Moldmediacard face parte din grupul maib, care include, de asemenea, maib leasing.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: maib.md

Noutăți similare