Azi: € 19,7479 lei 0,0114 $ 16,9984 lei 0,0855

Ministerul Finanțelor a vândut obligațiuni de 91 mil. lei, sub oferta inițială

Ministerul Finanțelor a vândut obligațiuni de 91 mil. lei, sub oferta inițială Sursa foto: Simbol

Ministerul Finanțelor a plasat obligațiuni de stat pe termene de doi și trei ani în valoare totală de puțin peste 91 milioane de lei, față de oferta inițială de 106 milioane de lei, informează INFOTAG cu referire la datele prezentate de Banca Națională a Moldovei.

Pentru obligațiunile cu scadența la doi ani, deși ministerul a oferit un volum de 50 milioane de lei, cererea din partea investitorilor – reprezentată de patru bănci – s-a ridicat la doar 35,3 milioane de lei. Aceste obligațiuni au fost plasate cu un randament fix de 6,92%, peste nivelul indicat de Minister (6,80%), dar sub cel înregistrat în martie (8,32%).

În cazul obligațiunilor pe trei ani, Ministerul Finanțelor a oferit 56 milioane de lei, iar cererea a egalat oferta, venind din partea a cinci bănci. Randamentul final a fost de 7,23%, mai mare decât cel oferit inițial (7,10%), dar considerabil mai mic față de randamentul din martie (8,47%).

Participanții la piață observă că randamentele actuale ale obligațiunilor sunt sub cele ale titlurilor de stat pe termen scurt.

La ultima licitație, randamentele medii pentru titlurile cu scadența la 182 de zile și 364 de zile au fost de 9,27% și 9,22%.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!