Unele servicii maib vor fi indisponibile timp de 12 ore. Ce trebuie să știe clienții
Maib va efectua lucrări de mentenanță în perioada 10 iulie, ora 22:00 – 11 iulie, ora 10:00, iar unele servicii bancare vor fi temporar indisponibile.
Moldova Agroindbank şi Centrele de Servicii NEXUS îşi extind colaborarea în vederea susţinerii moldovenilor mai mult sau mai puțin implicați în procesul de migrație - celor care vor să plece la studii sau la muncă peste hotare, celor care sunt deja stabiliți acolo şi rudelor lor din Moldova, cetăţenilor care au revenit în țară.
În acest sens, specialiştii MAIB au făcut miercuri, 16 iulie 2014, o prezentare exhaustivă a soluţiilor financiar-bancare destinate migranţilor moldoveni şi familiilor acestora, fiind găzduiţi de sediul central al NEXUS din Chişinău.
Ghenadie Beldiga, şeful Direcţiei Vînzări Credite ÎММ, şi Lidia Perjaru, şeful Direcţiei Vînzări Produse Necreditare de la Moldova Agroindbank, s-au referit în prezentările lor la produsele şi serviciile incluse în Programul „MAIB - banca moldovenilor de pretutindeni”, singurul program bancar complex din ţara noastră destinat migranţilor moldoveni şi rudelor acestora. Programul cuprinde produse şi servicii bancare pentru lucrătorii migranţi:
- Credite imobiliare;
- Depozite;
- Carduri bancare;
- Deservire bancară la distanţă M@IB Online;
- Remiteri de bani (transferuri băneşti);
- Credite pentru business (PARE 1+1).
Descrierea detaliată a produselor poate fi găsită pe site-ul băncii în meniul „Persoane fizice - lucrători migranţi”: maib.md/ro/lucratori-migranti/ sau în această prezentare: Moldova Agroindbank - banca moldovenilor de pretutindeni.
Slavian Guţu, manager comunicare strategică şi dezvoltare servicii Nexus Moldova, a remarcat utilitatea soluţiilor elaborate de MAIB în vederea facilitării procesului de administrare a bugetelor familiale de către lucrătorii migranţi, obiectiv care în contextul ultimilor evoluţii din ţara noastră capătă noi valenţe.
Participanţii la discuţii şi-au exprimat interesul unanim pentru extinderea colaborării dintre sectorul asociativ şi mediul bancar pentru susţinerea cetăţenilor moldoveni implicați în procesul de migrație.
La întâlnire a participat Nicolaas de Zwager, Fondatorul şi Directorul International Agency for Source Country Information (IASCI), Austria și coordonatorul NEXUS Moldova.
Notă: NEXUS Moldova ajută moldovenii să-și atingă obiectivele lor personale legate de migrație – de la faza dinaintea plecării pînă la reîntoarcere – printr-o platformă integrată și orientată pe piață, care le va oferi informații specializate, asistență individuală și soluții concrete din partea partenerilor NEXUS. Această platformă consistă din Centrele Locale de Servicii NEXUS, în prezent deschise în orașele Cahul, Edineț și Ungheni și un portal virtual nexusnet.md.
Maib va efectua lucrări de mentenanță în perioada 10 iulie, ora 22:00 – 11 iulie, ora 10:00, iar unele servicii bancare vor fi temporar indisponibile.
Maib și Moldindconbank au realizat, împreună cu Mastercard, primele tranzacții autentificate din Republica Moldova efectuate de un agent AI, prin tehnologia Mastercard Agent Pay.
Maib anunță că, din 1 iulie, clienții din cartierul Poșta Veche vor avea acces la o nouă sucursală modernă. Sucursala maib Ceucari se află pe str. Socoleni, 7/1 și este gândită pentru servicii bancare rapide, comode și sigure.