Retrageri fără comisioane la ATM-urile OTP Group în 8 țări
Pentru cei care călătoresc frecvent în străinătate, fie în scopuri personale sau de afaceri, OTP Bank oferă o...
La mijlocul anului 2019, OTP Group din Ungaria, a preluat de la grupul francez Société Générale banca Mobiasbanca-Groupe Société Générale. Potrivit noului preşedinte al băncii, László Diósi, OTP Group are planuri ambiţioase pentru Mobiasbancă, iar schimbările şi know-how-ul pe care acesta le aduce vor fi „foarte vizibile” deja în primele luni ale anului 2020.
Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, László Diósi vorbeşte despre obiectivele sale principale la Mobiasbancă, despre concurenţă, relaţiile cu clienţii şi acţionarii minoritari, precum şi aşteptările pe care le are din partea echipei.
Profit: Dle Diόsi, deţineţi funcţia de Preşedinte al Comitetului de Direcţie – CEO, Mobiasbancă – OTP Group S.A. din iulie 2019. Cum aţi caracteriza situaţia la Mobiasbanca în momentul preluării funcţiei de CEO?
László Diósi: În primul rând, am găsit o bancă stabilă, cu toţi indicatorii financiari şi toate procedurile în regulă. De asemenea, am descoperit aici colegi foarte buni, care împreună formează o echipă unită şi profesionistă. În Republica Moldova am găsit o piaţă financiară stabilă şi plină de promisiuni.
– Care sunt trei cele mai importante sarcini care au fost stabilite în faţa Dvs. de conducerea OTP Group?
– Cea mai importantă sarcină este de a dezvolta o strategie de creştere organică. O altă sarcină este de a elabora o strategie de dezvoltare a băncii pe termen lung, astfel încât OTP Group să devină, metaforic vorbind, un cetăţean bun, corect şi responsabil al RM.
– De cât timp este nevoie pentru a realiza sarcinile stabilite şi ce intenţionaţi să faceţi în acest scop?
– Am demarat procesul în forţă şi sper că rezultatele vor fi foarte vizibile într-un an de zile. Într-o organizaţie atât de mare precum este Mobiasbanca, impactul nu se vede imediat. Aş compara Mobiasbanca cu o corabie mare, care este pur şi simplu obligată să facă toate manevrele încet şi cu mare atenţie. O asemenea corabie se mişcă foarte şi foarte încet, dar, odată ce procesul a început, rezultatele nu întârzie să apară. Intenţionăm să facem mai multe lucruri în paralel pentru a avea un impact general cât mai vizibil. În acest proces, OTP Group se bazează, în mod prioritar pe echipa Mobiasbanca.
– Când spuneţi schimbări vizibile, la ce anume vă referiţi?
– Mă refer la serviciile online şi la procedurile de aprobare a creditelor şi de deservire a clienţilor în cadrul filialelor. Vom încerca să avem impact pe orice platformă de interacţiune cu clienţii.
– Ce v-a surprins plăcut în activitatea Mobiasbancă, în particular, şi a sistemului bancar al RM în general?
– Insist pe subiectul care vizează personalul uman. Banca are angajaţi buni şi are potenţial. Vizitez intens filialele Mobiasbanca şi sunt plăcut surprins să întâlnesc angajaţi dedicaţi, competenţi, bine pregătiţi, receptivi şi gata să depună eforturi pentru a ne atinge obiectivele.
Cât priveşte piaţa bancară a RM, cred că este una bine dezvoltată şi competitivă. După curăţarea şi revitalizarea sistemului bancar ca urmare a furtului miliardului, pe piaţă va exista o concurenţă, aş spune eu, acerbă. Cel puţin între cinci cei mai mari jucători. Consumatorii vor avea doar de câştigat de pe urma acestei concurenţe.
– Dar care sunt aspectele care credeţi că ar trebui îmbunătăţite? Sau asemenea aspecte nu există?
– Întotdeauna, la anumite capitole, există loc de mai bine. De exemplu, avem ce să dezvoltăm la capitolul produse şi servicii. De asemenea, serviciile online şi întreg procesul de digitalizare necesită îmbunătăţire şi dezvoltare.
– După procurarea Mobiasbanca de OTP Group mai mulţi experţi locali au declarat că pentru Mobiasbanca urmează o perioadă de dezvoltare mult mai intensă, în care banca va promova o politică „mai agresivă”, iar concurenţa din partea ei va fi mai acerbă. Este adevărat?
– Da, desigur! Strategia acţionarilor care intenţionează să vândă o bancă diferă de cea a celor care o procură. După cum am spus deja, OTP Group vine cu o strategie de lungă durată pentru dezvoltarea băncii. Vom investi în Mobiasbanca şi vom acorda o atenţie deosebită concurenţei şi pieţei.
Aş vrea să menţionez faptul că OTP Group nu a venit pe această piaţă dintr-o simplă coincidenţă. Intenţionăm de mai mult timp să intrăm pe această piaţă şi am tot căutat momentul. Decizia grupului francez Société Générale de a vinde Mobiasbanca a venit în momentul potrivit pentru noi. Am investigat oportunitatea şi am văzut că strategiile şi know how-ul pe care Grupul OTP le foloseşte în companiile subsidiare din Ucraina, România, Serbia, Albania etc., pot fi folosite şi în RM. În aceste ţări am dezvoltat o serie de produse destinate sectorului agricol şi celui de IT, domenii care sunt prezente şi în Moldova. Recent, am fost surprins să aflu că exporturile de servicii IT din Moldova au depăşit exporturile de produse agricole. Deci, ne putem aduce şi noi contribuţia la dezvoltarea acestui sector.
– Se spune că este rău soldatul care nu doreşte să devină general. Care este ambiţia Mobiasbanca pentru poziţia sa în sectorul bancar? Sau OTP Group nu pune astfel problema?
– Mobiasbanca se situează pe locul 3 potrivit unor indicatori şi pe locul 4 potrivit altor indicatori. Strategia noastră prevede, în primul rând, focusarea pe clienţii băncii. De asemenea, acordăm o atenţie deosebită procesului de creare a valorii adăugate pentru acţionari. Nu avem obiective în sine legate de locul pe care îl ocupăm pe piaţa bancară, dar ne bucurăm să fim în top 3 şi vom depune eforturi pentru a ne menţine pe această poziţie sau chiar a urca mai sus. Dorim să fim printre liderii pieţei, dar nu dorim să atingem acest scop cu orice mijloace. Dorim să ne dezvoltăm organic şi să oferim servicii de înaltă calitate şi cu valoare adăugată.
(...)
– În context, ce prevede business planul Mobiasbanca pentru anul 2020?
– La moment, suntem abia în proces de elaborare a planului pentru 2020. Nu vă pot da detalii cu privire la partea financiară a acestui plan, dar vă pot spune că, din perspectiva business-ului, el prevede dezvoltarea unui şir de produse noi, în special pentru sectorul agricol şi pentru ÎMM. Deja am început să dezvoltăm serviciile on-line, care vor fi mult mai avansate şi mai accesibile cel mult într-un an de zile. Lucrăm intens la aceste proiecte.
– Ţinând cont de experienţa vastă pe care o aveţi, ce puteţi spune despre indicatorii ROE şi ROA ai Mobiasbanca, precum şi ai principalilor concurenţi ai băncii?
– Indicatorii înregistraţi de Mobiasbanca până în prezent arată destul de bine, iar noi suntem mulţumiţi. Totuşi, aceştia au fost influenţaţi de turbulenţele din 2014-2015. Acum piaţa bancară este în proces de stabilizare şi urmează să vedem care ar fi indicatorii optimi pe piaţă.
– De cât timp credeţi că este nevoie pentru a integra Mobiasbanca în OTP Group?
– Experienţa OTP Group în alte ţări arată că această procedură durează circa 6 luni. Două luni au trecut deja, deci peste 4 luni, adică la începutul lunii februarie 2020, Mobiasbanca ar trebui să fie complet integrată în OTP Group. Avem experienţa şi cunoştinţele necesare pentru ca procesul să decurgă rapid şi eficient.
– Ce ne puteţi spune despre procesul de reglementare a sectorului bancar în RM în comparaţie cu România şi Ungaria, ţări în care aţi activat anterior?
– Voi spune că acesta este foarte dezvoltat, iar BNM desfăşoară o activitate extraordinar de bună. Suntem satisfăcuţi de mediul creat pentru sectorul bancar. Metodologia aplicată de către BNM este conformă standardelor europene. Dezvoltarea este evidentă.
– Consideraţi că Mobiasbanca este o bancă destul de capitalizată şi suficient de profitabilă?
– Da, este! Este o bancă super-capitalizată, eficienţa capitalului fiind mai mare de 20%. Este o cifră foarte şi foarte confortabilă. Mobiasbanca în sine este suficient de capitalizată şi lichidă, nivelul de depozite depăşind nivelul de credite. În acelaşi timp, OTP Group, este cel mai puternic grup bancar din UE, ne asigură spatele şi este gata să intervină în orice moment.
– S-au observat modificări în dinamica depozitelor atrase sau a creditelor acordate de Mobiasbanca după schimbarea acţionarilor?
– Nu am observat o schimbare majoră. Dinamica este practic aceeaşi. Acesta este un semnal important pentru că OTP Group vine cu un mesaj de stabilitate şi continuitate. Dorim să păstrăm tot ce a construit Société Générale şi să ne dezvoltăm în baza acestui fundament.
– Intenţionează noii acţionari ai băncii să extindă reţeaua de filiale şi agenţii pe teritoriul republicii? Cât de mult?
– Nu intenţionăm să facem acest lucru. Considerăm că cele 53 de filiale pe care Mobiasbanca le are în prezent pe întreg teritoriul ţării este suficient. Ceea ce dorim să facem este să dezvoltăm serviciile online şi serviciile de vânzări directe. Agenţii de vânzări ai Mobiasbanca vor merge la clienţii noştri. Acesta este planul pe termen lung.
De fapt, nu vom face altceva decât să urmăm practica internaţională. Această abordare se numeşte în engleză „bank at work”, adică agenţii băncii vin la locul de muncă al clientului şi încearcă să le vândă produsele bancare sau discută aspectele tranzacţiilor pe care aceştia doresc să le realizeze. De fapt, băncile sunt aceeaşi comercianţi şi vânzători. Diferenţa este că noi nu vindem clienţilor produse sau servicii, ci bani şi consultanţă.
Personal, în calitate de client, nu am fost într-o filială de mai bine de 10 ani. Nu a fost nevoie să fac acest lucru. Eu fac toate operaţiunile online, retrag bani de la bancomat şi primesc cardurile prin poştă.
În prezent, majoritatea clienţilor care stau la coadă în filialele băncilor din RM fac tranzacţii de rutină: transferuri băneşti, schimb valutar, deschidere de depozite, achitare de facturi etc.
În ţările din UE, marea majoritate a clienţilor efectuează deja aceste operaţiuni online, iar sute de filiale se închid în fiecare an datorită nivelului înalt de digitalizare a serviciilor bancare. Este un proces inevitabil, care, sunt sigur, va ajunge şi în RM într-un viitor nu foarte îndepărtat. Cozile pe care le vedem astăzi în filialele bancare din RM vor dispărea în 5 ani.
Citiți interviul integral pe profit.md.
Pentru cei care călătoresc frecvent în străinătate, fie în scopuri personale sau de afaceri, OTP Bank oferă o...
Grupul OTP a atins un reper important în Slovenia. Cele două entități membre ale grupului bancar, Nova KBM și SKB banka, după obținerea...
Preşedintele-director general al OTP, Sandor Csanyi, şi directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, sunt programaţi să se întâlnească pe 17 ianuarie ...