Sursa foto: italiasalva.it
Italia va închide băncile regionale Veneto Banca și Banca Popolare di Vincenza, într-un acord care poate costa statul până la 17 miliarde de euro, iar activele bune ale acestora vor fi preluate de cea mai mare bancă de retail din țară, Intesa Sanpaolo, relatează economica.net cu referire la Reuters.
“Adițional la activele și pasivele selectate ale Banco Popolare di Vicenza și Veneto Banca, achiziția include participațiile acestora în Banca Apulia și Banca Nuova, SEC Servizi, Servizi Bancari și, în caz de aprobare al autorizațiilor necesare, al participațiilor în băncile operate în Moldova, Croația și Albania”, se menționează în comunicatul Intesa Sanpaolo.
În Republica Moldova grupul Veneto Banca deține 100% din acțiunile Eximbank.
Guvernul italian va plăti Intesa 5,2 miliarde de euro și îi va da garanții de până la 12 miliarde de euro, pentru a prelua ceea ce va rămâne din Veneto Banca și Banca Popolare di Vincenza, care s-au prăbușit după ani de zile de management defectuos și credite neperformante.
Ministrul Economiei, Pier Carlo Padoan, a spus că fondurile totale mobilizate de stat vor fi de până la 17 miliarde de euro, sumă de trei ori mai mare față de estimarea făcută inițial pentru recapitalizarea celor două bănci cu fonduri publice.
Acordul, aprobat de Comisia Europeană, permite Italiei să rezolve criza bancară în termeni proprii, asigurându-se că cele două bănci din nordul Italiei nu vor fi închise potrivit reglementărilor mai dure ale UE.
”Cei care ne critică să spună care ar fi alternativa mai bună, pentru că eu nu o văd”, a declarat Padoan după ce guvernul a pregătit în timpul weekend-ului decretul de lichidare a băncilor.
Decretul stipulează că sucursalele celor două bănci și angajații lor vor face parte din Intesa Sanpaolo, începând de luni, pentru a evita retragerile de fonduri din depozitele clienților, care s-ar fi putut extinde la nivelul întregului sistem bancar. Decretul trebuie votat de către Parlament în termen de 60 de zile.
Potrivit planului, creditele neperformante și riscurile legale rezultate din scandal vor fi transferate într-o bancă rea, parțial finanțată de către stat. Deținătorii de obligațiuni junior și acționarii vor suferi pierderi, dar proprietarii de obligațiuni senior și deponenții vor fi protejați. Padoan a spus că pe lângă plata de 5,2 miliarde de euro făcută Intesa, care include 1,3 miliarde de euro pentru acoperirea costurilor restructurării locurilor de muncă, statul va oferi garanții pentru posibilele pierderi rezultate din procesul de evaluare a celor două bănci și a creditelor riscante.
O sursă din Ministerul de Finanțe a spus că Guvernul estimează că garanțiile totale de 12 miliarde de euro se vor transpune într-o expunere reală de numai 400 de milioane de euro pentru stat, dar nu a explicat cum a ajuns la această cifră. Și Comisia Europeană a arătat într-un comunicat că costul net suportat de statul italian va fi mult mai scăzut decât sumele anunțate, dar nu a explicat.
Unii oficiali italieni și-au exprimat exasperarea legată de felul în care Italia a tratat problemele din sistemul bancar, în care creditele neperformante se ridică la aproape 350 de miliarde de euro, o treime din totalul zonei euro.
Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: economica.net / intesasanpaolo.com