Azi: € 19,3019 lei 0,0779 $ 18,3183 lei 0,0184
Mâine: € 19,4180 lei 0,1161 $ 18,3413 lei 0,0230

Istoria cardului bancar: Când a apărut? Unde? Ce funcții îndeplinea?

Istoria cardului bancar: Când a apărut? Unde? Ce funcții îndeplinea? Sursa foto:

Cardurile bancare s-au transformat de la un mijloc de lux de plată la unul din cele mai populare și utile obiecte care ușurează viața fiecărui dintre noi. Deși aceasta bucată de plastic nu pare la prima vedere sigură, acestea reprezintă una din cele mai sigure mijloace prin care puteți efectua plăți și tranzacții bancare.

La moment cea mai mare rată de utilizare a cardurilor bancare este în SUA, unde au fost emise 609.8 milioane de carduri bancare. Pe plan mondial au fost emise circa 8.000.000.000 de carduri bancare. Dacă unim toate cardurile bancare, acestea vor acoperi o suprafață de 37 km pătrați sau de 84 de ori suprafața totală a Vaticanului! În medie cardurile bancare sunt responsabile pentru circa 2.5 trilioane de tranzacții în cele 24 milioane de locații în peste 200 de țări ale lumii.

Prima idee generală de card a apărut la începutul secolului XX, când corporațiile petroliere și magazinele comerciale au emis propriile carduri pentru dezvoltarea serviciului clienți și drept un mjloc de a îmbunătăți loialitatea clienților. Cardurile puteau fi folosite doar la întreprinderile emitente al cardului, de aceea popularitatea acestora nu era recunoscută pe scară globală.

În anul 1949 Diners Club și American Express au lansat primul card bancar modern creat din plastic. Acest card a fost creat exclusiv pentru plățile în 27 de restaurante renumite din orașul New York. Până în anul 1951 circa 20.000 de norocoși erau deținători ale acelor carduri bancare.

Deși în anul 1952 cardul Diner’s Club era acceptat în 400 de restaurante, 30 de hotele, 200 de companii de închirierea a mașinilor și la 4 florării, creatorul cardului McNamara considera că cardurile bancare au devenit inutile și a vândut partea sa din companie. Acesta a primit 200.000 de dolari ceea ce este echivalentul a 1.6 milioane de dolari în ziua de azi.

Prima utilizarea a cardurilor cu bandă magnetică se datează la începutul anilor 60’ atunci când Autoritatea de Tranzit de la Londra a instalat banda magnetică pentru a putea introduce informațiile cu privire la contul deținătorului. Odată cu introducerea benzii magnetice cardurile bancare au început să devină din ce în ce mai populare datorită securității sporite ale economiilor clienților, comodității și mai târziu datorită posibilității de a folosi cardul bancar la terminalele și bancometele băncilor comerciale.

Până în anul 1966 clienții se puteau folosi doar de propriile economii de pe contul curent al acestuia, iar din conceptul de a face profit băncile comerciale au creat primele carduri de credit. Ideea genială de a percepe dobânda pentru banii folosiți de către clienți a fost bazată pe afacerea de percepere a taxelor.

Odată ce cardurile bancare puteau aduce profit, în anul 1966 Bank of America a înființat corporația BankAmerica Service pe care mai târziu a creat drept franciză brandul BankAmericard. Acel brand în ziua de azi este recunoscut drept Visa. În același an un grup de bănci emitente au creat asociația InterBank Card pentru crearea unui nou sistem național de carduri bancare care avea drept scop concurența directă cu programul Visa. Acel sistem era cunoscut sub numele de MasterCharge, în zilele noastre - este recunoscut sub numele MasterCard Worldwide.

Deși American Express a fost una dintre primele companii care au creat carduri bancare, abia în anul 1987 aceasta a lansat primul card de credit ce oferea posibilitatea de a rambursa creditul indiferent de perioadă și nu doar la sfârșitul fiecărei luni.

În timp ce cardurile bancare din plastic au fost standardizate pentru o jumătate de secol, noile evoluții recente demonstrează crearea unor forme alternative în metodele de plată. Una dintre inovațiile recente sunt plățile prin intermediul portmoneelor electronice și chiar implantarea cipurilor în telefoanele mobile sau alte dispozitive. Cardurile bancare sunt considerate preferata modalitate de plată de majoritatea utilizatorilor acestora și de aceea băncile comerciale implementează mereu noi tehnologii pentru sporirea securității, precum și pentru reducerea semnificativă a timpului pentru fiecare tranzacție. Una dintre cele mai populare inovații create pentru cardurile bancare este tehnologia contactless ce se răspândește rapid printre toate țările lumii.

Cardurile bancare pot fi considerate adevărați veterani ai sistemului bancar datorită ratei de utilizare ale acestora. Miliarde de tranzacții bancare sunt create zilnic prin aceste bucăți de plastic astfel putem spune ferm că cardurile bancare sunt niște pioneri duri în piața tranzacțiilor bancare și acestea nu vor disparea curând de pe scenă plăților bancare.

Primul card bancar din Republica Moldova, VISA Classic a fost emis la 5 iunie 1997 de către VictoriaBank. În prezent în țară sunt în circulație peste 1 milion de carduri bancare și numărul acestora tinde să crească. Deși numărul cardurilor bancare crește considerabil în fiecare an, majoritatea cetățenilor preferă să utilizeze cardul doar pentru retragerea numerarului fie de la bancomate, fie de la reprezentanțele băncilor comerciale. La moment nici o bancă nu a anunțat oficial implementarea unor tehnologii noi, însă cel mai probabil că în viitorul apropiat băncile comerciale din Republica Moldova vor introduce plățile contactless.

Autor: Liviu Guțuleac

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: bancamea.md

Noutăți similare