Incluziune financiară și plăți digitale sigure: BNM și Asociația Băncilor își unesc eforturile
28
Sursa foto:
Banca Națională a Moldovei (BNM) și Asociația Băncilor din Moldova (ABM) au semnat un protocol de colaborare ca să ducă educația financiară mai aproape de oameni și să încurajeze folosirea serviciilor financiare moderne, în siguranță. Documentul a fost semnat de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, și de președintele ABM, Dorel Noroc.
Ccele două instituții vor lucra împreună la proiecte de informare și instruire pentru populație și mediul de afaceri, astfel încât serviciile financiare să fie mai ușor de înțeles și mai accesibile, inclusiv pentru oamenii din localitățile rurale. În același timp, parteneriatul pune accent pe plățile digitale și pe folosirea lor corectă.
Un punct important ține de siguranță, astfel încât BNM și ABM vor intensifica acțiunile comune de prevenire a fraudelor digitale, prin campanii de informare, ateliere și materiale educaționale despre cum îți gestionezi banii responsabil și cum folosești în siguranță serviciile financiare online.
Luna mai a fost una activă pe piața creditelor. Băncile din Moldova au acordat credite noi în valoare de 7,33 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a banilor a mers către companii, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.
Moldovenii continuă să țină mai mulți bani în bănci. În luna mai 2026, soldul depozitelor bancare a ajuns la 145,7 miliarde de lei, cu 1,6% mai mult față de aprilie, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.