Azi: € 19,8464 lei 0,0343 $ 16,9432 lei 0,0870
Lu: € 19,8557 lei 0,0093 $ 16,9316 lei 0,0116

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu: Republica Moldova contribuie activ la dialogul european privind reziliența economică

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu: Republica Moldova contribuie activ la dialogul european privind reziliența economică Sursa foto: BNM

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a participat la masa rotundă cu tema „Recovery and resilience at local level” (Politici de redresare și reziliență la nivel local), organizată de Academia de Studii Economice din București și German Marshall Fund, în cadrul proiectului PEPER: Place-based Economic Policy in EU’s Periphery – fundamental research in collaborative development and local resilience. Projections for Romania and Moldova.

Evenimentul a reunit factori de decizie, experți și reprezentanți ai mediului academic din România și Republica Moldova, care au analizat modul în care politicile publice și instrumentele economico-financiare pot contribui la consolidarea rezilienței comunităților locale, în contextul provocărilor economice, sociale și geopolitice actuale.

În intervenția sa, guvernatoarea BNM a subliniat rolul incluziunii financiare, al infrastructurii moderne de plăți și al alinierii la standardele europene în susținerea dezvoltării economice la nivel local. Anca Dragu a evidențiat progresele înregistrate de Republica Moldova prin integrarea în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), dezvoltarea sistemului de plăți instant MIA și elaborarea Strategiei Naționale de Incluziune Financiară, ca instrumente concrete care sprijină familiile, întreprinderile mici și mijlocii, precum și autoritățile publice locale.

„Reziliența la nivel local se consolidează prin acces real la servicii financiare sigure și accesibile. Prin politicile sale și prin dezvoltarea infrastructurii moderne de plăți, Banca Națională a Moldovei sprijină tranziția către plăți digitale și promovează educația financiară, reducând vulnerabilitățile economice ale populației. Aceste instrumente oferă comunităților mai multă stabilitate, susțin micile afaceri și facilitează incluziunea financiară. Integrarea în spațiul financiar european creează oportunități concrete pentru dezvoltarea locală și întărește încrederea cetățenilor”, a declarat Anca Dragu.

Guvernatoarea BNM a mai menționat că sistemul de plăți instant MIA a devenit un catalizator important pentru incluziunea financiară și reziliența economică, fiind utilizat deja de jumătate din populația adultă a țării, inclusiv în zonele rurale. Totodată, integrarea Republicii Moldova în SEPA contribuie la reducerea costurilor de transfer, sprijinirea mediului de afaceri și facilitarea remiterilor din diaspora, cu efecte directe asupra economiilor locale.

Evenimentul organizat la București a oferit o platformă de dialog regional și european privind politicile de dezvoltare durabilă, stabilitatea financiară și consolidarea rezilienței economice, în beneficiul cetățenilor și al comunităților locale.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare