Azi: € 20,0981 lei ▲ 0,0054 $ 17,9239 lei ▼ 0,0401
Mâine: € 20,0999 lei ▲ 0,0018 $ 17,8523 lei ▼ 0,0716

Grecia: Rata creditelor neperformante a urcat la 33% în trimestrul I (2014)

Rata creditelor neperformante (NPL) din sistemul bancar elen a urcat din nou la un nivel înalt în primul trimestru din 2014, ajungând la o treime din portofoliile de împrumut ale băncilor, conform datelor publicate de Banca centrală a Greciei (BoG), scrie economica.net cu referire la ekathimerini.com.

La sfârşitul lunii martie, rata creditelor neperformante a ajuns la 33% din totalul împrumuturilor, de la 31,8% la sfârşitul lunii decembrie. Din totalul împrumuturilor de 215,9 miliarde de euro, peste 71 de miliarde de euro reprezintă credite neperformante acordate persoanelor fizice şi juridice din Grecia. Conform analiştilor, rata creditelor neperformante va începe să scadă în trimestrul trei din acest an.

Cea mai dificilă problemă cu care se confruntă băncile elene o reprezintă creditele de consum, care au fost primele afectate de criza financiară şi de nivelul record al ratei şomajului (peste 27%). Dar au crescut şi problemele legate de împrumuturile acordate corporaţiilor, ce reprezintă aproximativ 60% din portofoliile băncilor din Grecia.

Valoarea creditelor cu întârziere de plată de cel puţin 90 de zile acordate corporaţiilor a ajuns la 38 de miliarde de euro în primul trimestru din 2014, în timp ce rata creditelor neperformante la întreprinderile mici şi mijlocii a urcat la 47%.

Într-un raport recent al reprezentanţilor UE, BCE şi FMI, se arată că a încetinit ritmul de formare a noilor credite neperformante, dar calitatea portofoliilor băncilor continuă să se deterioreze din cauza recesiunii şi a şomajului ridicat. De asemenea, raportul indică necesitatea rezolvării situaţiei în care se află băncile cu probleme şi modurile de gestionare a creditelor neperformante.

Ultimele știri

17 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0981
  • USD 17,9239

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media