Azi: € 19,5704 lei 0,0440 $ 16,6883 lei 0,0095

Granturi de 39.5 mil. lei pentru 66 de firme: urmează 438 de locuri de muncă

Granturi de 39.5 mil. lei pentru 66 de firme: urmează 438 de locuri de muncă Sursa foto: ODA

66 de companii din Republica Moldova au primit granturi în valoare totală de 39,5 milioane de lei, sprijin care va genera investiții de 64,6 milioane de lei în economia națională.

Finanțările provin din programe gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Guvernul Republicii Moldova a alocat 10 milioane de lei pentru 29 de companii, iar alte 37 de companii beneficiază de granturi de 29,6 milioane de lei prin Programul de creștere a competitivității, implementat cu sprijinul Grupului Banca Mondială.

În prezent, aceste companii angajează 846 de persoane, iar proiectele finanțate vor permite crearea a cel puțin 438 de locuri noi de muncă. Investițiile vizează achiziția de echipamente moderne și eficientizarea proceselor de producție, cu efect direct asupra creșterii competitivității și salarizării.

De la începutul anului, 537 de companii au beneficiat de granturi ODA, în valoare de 233,5 milioane de lei, generând investiții planificate de 447,6 milioane de lei. Beneficiarii au fost susținuți prin fonduri de la bugetul de stat, Uniunea Europeană și Grupul Banca Mondială, precum și prin proiecte internaționale precum „EU4Moldova: Comunități Locale”.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram