Banca Națională a Moldovei a publicat datele pentru luna aprilie al anului curent privind transferurile de mijloace bănești din străinătate către persoane fizice prin intermediul băncilor comerciale din Republica Moldova. Astfel, în luna aprilie (2015) suma transferată net a constituit echivalentul a $95,7 mln, cu $54,3 mln mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent ($150 mln), ceea ce semnifică o diminuare cu 36% față de 2014.
Per total în primele 4 luni ale acestui an transferurile nete au totalizat $338,1 mln, în timp ce în aceeași perioadă a lui 2014 – $464,2 mln. Diminuarea pentru datele cumulate pe 4 luni a constituit 27%.
Dacă să comparăm cu anii anteriori, atunci observăm că în luna aprilie a lui 2013 transferurile au totalizat $135,2 mln, în 2012 – $109.9 mln, în 2011 – $114,6 mln, 2010 – $95,2 mln, 2009 – $89,8 mln, 2008 – $156,4mln (vedeți graficul).
Datele includ decontările cu băncile din Republica Moldova, fără băncile situate din partea stângă a Nistrului.
84% din mijloace bănești au fost transferate prin intermediul Sistemelor de remitere de bani. La moment în Republica Moldova sunt utilizate numeroase sisteme de transfer de bani: Anelik, Avers, Blizko, Caspian Money Transfer, Contact, Inter Express, Leader, Money Gram, Privat Money, RIA Money Transfer, Strada Italia, Trabex, Unistream, Western Union, Zolotaya Korona ș.a.
Distribuția valutară a transferurilor brute* prin sistemele de remitere de bani în luna aprilie a anului curent: euro (39,6%), dolari SUA (29,4%), ruble rusești (24,7%) și lei moldovenești (6,3%). Structura valutară a transferurilor brute prin sistemele de remitere de bani reflectă valutele în care sumele transferate au fost ridicate de persoanele fizice (indiferent de valuta originală transferată de peste hotare).
*Transferurile brute reprezintă datele pe sistemele de remitere de bani în baza sumelor eliberate persoanelor fizice rezidente.
Vedeți în continuare graficele ce ilustrează volumul transferurilor de mijloace bănești în primele 4 luni ale anului în perioada 2008 – 2015 și distribuția valutară a transferurilor pentru anul curent.



