Sursa foto: ecb.europa.eu
În ultima perioadă criza financiară care a izbucnit în 2008 a pus presiune suplimentară pe băncile din zona euro și uniunea europeană, în special în țările care au fost cel mai afectate de criza financiară. Conform datelor neconsolidate prezentate de Banca Centrală Europeană, numărul total de instituții financiare din zona euro a scăzut de la 6.054 (la sfârșitul anului 2013) la 5614 (la sfârșitul anului 2014). În comparație, la sfârșitul anului 2008 în zona euro activau 6774 de instituții de credit.
Micșorarea netă de 440 instituții de credit între 2013 și 2014 este cea mai mare scădere absolută de când datele au început să fie colectate de BCE. Comparând anul 2012 cu 2013, se observă o scădere de 140 instituții. Dacă să privim într-o perspectivă mai mare, scăderea netă de instituții de credit din 2008 până în 2014, constituie 1160 instituții (-17,1%).
Analizând datele pe fiecare țară în parte, se observă că numărul instituțiilor bancare a scăzut în toate țările cu excepția Belgiei, Estoniei, Lituaniei și Slovaciei. Cele mai mari scăderi absolute au înregistrat Franța (-167), Spania (-61), Cipru (-44), Germania (-40) și Finlanda (-35).
Numărul total de instituții de credit din zona euro este format din băncile locale / grupurile bancare locale (4910 instituții) și reprezentanțele băncilor străine (704 unități).
În rezultatul procesului de consolidare al sectorului bancar din zona euro, numărul unităților bancare (filiale/agenții/reprezentanțe) a scăzut cu 16% în perioada 2008-2014.
Vedeți în continuare datele statistice prezentate de Banca Centrală Europeană.


_________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________

Sursa: ecb.europa.eu