Victoriabank taie comisioanele la transferuri: unele plăți devin gratuite
Din 14 iulie 2026, Victoriabank reduce tarifele pentru mai multe tipuri de transferuri destinate persoanelor fizice.
Sursa foto: victoriabank.md
Atinge și plătește cu dispozitivul tău Android și WearOS – simplu, sigur și rapid!
Începând de astăzi, 23 august 2022, utilizatorii de carduri Victoriabank pot beneficia de posibilitatea de a utiliza Google Pay – un instrument de plată simplu, sigur și rapid.
Uită să mai cauți cardul prin geantă sau portofel! Odată configurat, Google Pay îți permite să plătești cu dispozitivul tău Android sau WearOS, în totală siguranță și confort, cumpărăturile în magazine, în aplicații și pe web, oriunde sunt acceptate plățile contactless.
Ca să plătești, e suficient să deblochezi dispozitivul, să-l apropii de terminal și să urmărești bifa care confirmă succesul plății. Achiți simplu și rapid, în 2 timpi și 3 mișcări în magazine, farmacii, restaurante, cafenele și oriunde vezi semnul contactless.
Pe lângă plățile fizice, cu smartphone-ul sau alte dispozitive portabile, Google Pay îți permite să plătești rapid și ușor în aplicații și pe web. Acum, nu mai trebuie să completezi formulare și să introduci manual datele tale bancare. Cu Google Pay, faci cumpărături online, plătești bilete și plasezi comenzi într-un mod simplu și sigur.
Ca să beneficiezi de plăți prin Google Pay, e necesar să descarci - Google Wallet™, disponibil în Play Store, un portofel digital care se lansează astăzi și în Moldova și care-ți permite să adaugi ușor cardurile tale de credit sau debit de la Victoriabank.
Configurarea Google Pay este foarte simplă și rapidă. Accesează Google Wallet de pe dispozitivul tău, tastează butonul „Adaugă la portofel” și urmează instrucțiunile de adăugare a cardurilor Victoriabank pe smartphone, tabletă, smartwatch sau alte dispozitive Android sau WearOS.
Google Pay și Google Wallet sunt despre siguranță, confidențialitate, rapiditate și comoditate la fiecare plată!
Google Wallet e mai sigur decât un card plastic. Acesta folosește multiple niveluri de securitate, care asigură securitatea plăților tale ori de câte ori plătești cu Google Pay. Portofelul utilizează procesul de tokenizare la fiecare plată contactless, ceea ce presupune că datele tale bancare sunt înlocuite cu un cod algoritmic, numit token, care se modifică la fiecare plată. De fiecare dată când plătești cu Google Pay în magazine sau online, comerciantului i se transmite un cod nou și nu datele tale bancare reale.
Mai multe despre Google Pay și Google Wallet, găsești pe link.
Din 14 iulie 2026, Victoriabank reduce tarifele pentru mai multe tipuri de transferuri destinate persoanelor fizice.
Dacă folosești aplicația mobilă VB24, Victoriabank te îndeamnă să o actualizezi la cea mai recentă versiune. Update-ul vine cu măsuri de siguranță actualizate și te ajută să folosești banca mobilă mai sigur, direct de pe telefon.
Locuitorii din Nisporeni vor putea beneficia, în curând, de servicii bancare într-un spațiu complet renovat. Victoriabank a anunțat că lucrările de modernizare a Agenției Nisporeni sunt pe ultima sută de metri, iar unitatea își va redeschide ușile începând cu 9 iunie 2026.