Azi: € 20,0981 lei ▲ 0,0054 $ 17,9239 lei ▼ 0,0401
Mâine: € 20,0999 lei ▲ 0,0018 $ 17,8523 lei ▼ 0,0716

FMI: Performanțele sistemului bancar rămân satisfăcătoare, însă ne îngrijorează calitatea guvernării corporative a băncilor

O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Max Alier a purtat discuţii cu autorităţile Republicii Moldova în contextul procesului de monitorizare post-program în perioada 18 septembrie – 1 octombrie 2013, la Chişinău. La încheierea vizitei, reprezentantul FMI a făcut declarații, printre care:

Despre politica monetară promovată de Banca Națională a Moldovei

„Urmare a politicii monetare a BNM, inflaţia a fost menţinută cu succes în limitele țintite de Banca Naţională. În contextul presiunilor dezinflaţioniste, politica monetară promovată la moment de BNM rămâne adecvată, iar consolidarea recentă a rezervelor valutare este salutabilă, deoarece astfel sunt create rezerve pentru a spori rezistenţa economiei Moldovei faţă de presiunile externe. În viitor, BNM trebuie să rămână vigilentă şi să urmărească îndeaproape evoluţia creşterii volumului creditării şi evoluţia inflaţiei de bază.”

Despre evoluțiile din sistemul bancar

„Performanţele sectorului bancar rămân a fi, în linii mari, satisfăcătoare, însă unele evoluţii recente au evidenţiat vulnerabilităţile potenţiale. În continuare rămânem îngrijoraţi de calitatea guvernării corporative a băncilor. BNM trebuie să dispună de atribuţiile necesare pentru aplicarea normelor legale ce vizează proprietarii şi beneficiarii finali ai băncilor, precum şi factorii de decizie care exercită controlul asupra băncilor, în special prin impunerea cerinţelor adecvate de conformitate ale proprietarilor băncilor, inclusiv a proprietarilor beneficiari finali.”

Despre Banca de Economii

„După ce a avut loc recapitalizarea „Băncii de Economii” (BEM), BNM trebuie să asigure în continuare un nivel foarte înalt de supraveghere a activităţii băncii până la momentul normalizării situaţiei şi să se abţină de la orice favorizări de ordin regulatoriu ale băncii. Deşi cota de participare în capitalul social al băncii s-a redus, Guvernul trebuie să-şi asigure o prezenţă solidă în Consiliul de administraţie al BEM, pentru a fi protejat interesul public.”

Ultimele știri

17 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0981
  • USD 17,9239

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media