Pachet important de acțiuni FinComBank, cumpărat cu peste 11 milioane de lei
Compania Continent SRL a cumpărat 13.000 de acțiuni FinComBank, echivalentul a 0,98% din capitalul băncii.
Prețul acțiunilor Fincombank a urcat săptămâna trecută la un nivel record, depășind pragul de 800 lei/acțiune, cu aproape 200 de lei peste nivelul de la începutul lunii februarie, pe fondul mai multor tranzacții realizate la Bursa de Valori a Moldovei, scrie mold-street.com.
Pe 2 martie 2026, la BVM (secția interactivă) au fost tranzacționate 200 de acțiuni Fincombank la prețul de 700 lei/unitate. În aceeași zi, au avut loc și tranzacții cu acțiuni Victoriabank, la 230 lei/unitate, iar în zilele următoare (3 și 4 martie) au mai fost raportate tranzacții cu acțiuni Victoriabank la același preț.
Pentru Fincombank, cea mai importantă mișcare a săptămânii a fost consemnată pe 5 martie, când, printr-o tranzacție de vânzare-cumpărare realizată prin negociere directă, a fost înstrăinat un pachet de 17.600 de acțiuni la prețul de 850 lei/acțiune (valoare nominală: 100 lei). Valoarea tranzacției a fost de 14,96 milioane lei, fiind cea mai mare tranzacție din acest an care a implicat o bancă. În urma operațiunii, 1,34% din capitalul Fincombank și-a schimbat proprietarul.
Pe 6 martie, la BVM (secția interactivă) au fost tranzacționate 32 de acțiuni Fincombank la prețul de 802 lei/unitate, confirmând trendul de creștere al cotației în raport cu începutul lunii.
Fincombank are în total 1.315.442 de acțiuni ordinare, cu valoarea nominală de 100 lei per acțiune. La un preț de 850 lei, valoarea băncii ar depăși 1,1 miliarde lei (echivalentul a circa 55 milioane euro, conform estimării din material).
Potrivit datelor prezentate, Fincombank a încheiat anul trecut cu un profit de 150,65 milioane lei, în creștere cu 16,5% față de 2024 (129,2 milioane lei), banca situându-se pe locul 5 în sectorul bancar după profit. Printre cei mai importanți acționari menționați înainte de această tranzacție se numără Nicolae Dorin (20,63%), Continent SRL (10,29%), Victor Hvorostovschii (9,66%), Agro-Nova Prim SRL (9,10%), Serghei Socolov (3,45%) și Alexandru Sisterov (2,22%).
Compania Continent SRL a cumpărat 13.000 de acțiuni FinComBank, echivalentul a 0,98% din capitalul băncii.
Cele zece bănci din Republica Moldova au obținut în prima jumătate a anului 2026 un profit cumulat de aproximativ 2,36 miliarde de lei.
Noua agenție este amplasată în centrul orașului și oferă acces la întreaga gamă de servicii bancare, într-un spațiu modern destinat atât persoanelor fizice, cât și companiilor.