Care cheltuială îți „mănâncă” cei mai mulți bani lunar?
Doar 623 de apartamente vândute în Chișinău într-un trimestru: explicația expertului Stas Madan
71
Sursa foto: simbol
Piața imobiliară din Chișinău și suburbii trece printr-o încetinire accentuată, iar una dintre explicații ține de schimbarea așteptărilor cumpărătorilor, susține expertul economic Stas Madan. Într-o analiză acesta afirmă că, după ani în care piața a fost alimentată și de ideea că prețurile vor crește continuu, tot mai mulți oameni aleg acum să amâne achizițiile.
Potrivit datelor de la Cadastru, citate de expert, în trimestrul I 2026 au fost vândute 623 de apartamente în Chișinău și suburbii, de 4,6 ori mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. În opinia lui Stas Madan, acest nivel foarte redus al vânzărilor nu înseamnă neapărat că nu mai există cerere, ci mai degrabă că potențialii cumpărători preferă să aștepte.
Expertul spune că, în ultimii ani, creșterea prețurilor la imobile a fost susținută nu doar de factori economici precum inflația, cererea mare de chirii, oferta limitată sau programele de sprijin, ci și de un factor speculativ puternic. Mai exact, ideea repetată că locuințele se vor scumpi indiferent de context i-a determinat pe mulți să cumpere mai repede, de teama unor prețuri și mai mari în viitor.
Acum, susține Stas Madan, același mecanism al așteptărilor lucrează în direcția opusă. Dacă înainte cumpărătorii se grăbeau, acum mulți preferă să stea pe margine, în speranța că prețurile se vor corecta. Din acest motiv, scăderea numărului de tranzacții arată și o schimbare de psihologie în piață.
În ceea ce privește lipsa unei scăderi vizibile a prețurilor, expertul avansează ipoteza că mulți dintre cei care au apartamente la vânzare le-au cumpărat anterior ca investiție și nu sunt încă gata să accepte pierderi. Totuși, el crede că, mai devreme sau mai târziu, nevoia de lichidități și apariția unor proiecte rezidențiale noi, care ar putea veni cu prețuri mai competitive, ar putea pune presiune pe prețurile actuale.
Bancamea a făcut un calcul: cât poate economisi într-o lună o persoană din Chișinău dacă înlocuiește business lunch-ul cu mâncare pregătită acasă și taxiul cu transportul public.
În primele trei luni din 2026, structurile de cazare din Republica Moldova au primit mai mulți turiști decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar Chișinăul a rămas principala destinație pentru cei care aleg să se cazeze în țară.