Creditarea încetinește: moldovenii și companiile au luat mai puține împrumuturi în octombrie
55
Sursa foto: simbol
În luna octombrie 2025, volumul total al creditelor noi acordate de bănci a scăzut la 7,04 miliarde lei, cu 2,7% mai puțin decât în luna precedentă, potrivit informației Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Creditele în lei au reprezentat cea mai mare parte – 5 miliarde lei, în scădere cu 3,6% față de septembrie, iar cele mai solicitate au continuat să fie împrumuturile pe termen de 2–5 ani.
Persoanele fizice au accesat credite în valoare de 2,43 miliarde lei, o diminuare de 2,2%.
Cele mai multe au fost credite de consum, care au avut o pondere de 61,6%, urmate de creditele imobiliare, ce au deținut 37,9%.
Dobânzile au continuat să se reducă ușor: 11,02% la creditele de consum și 8,17% la cele imobiliare.
Companiile au împrumutat în total 4,48 miliarde lei, cu 3,9% mai puțin decât în septembrie. Majoritatea covârșitoare a creditelor – 94% – a fost contractată de firme nefinanciare, care reprezintă aproape 60% din totalul împrumuturilor noi oferite în economie.
Dobânzile pentru companii au fost de 8,46% la creditele în lei și 5,26% la cele în valută.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a început revizuirea Codului de etică al instituției și a introdus prevederi clare privind folosirea inteligenței artificiale ca instrument de lucru, precum și responsabilitatea angajatului care utilizează aceste soluții.
Republica Moldova a înregistrat în 2025 o creștere de peste 20% a investițiilor, cel mai mare avans din istoria țării, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu.