Maib ia măsuri de economisire a energiei în contextul crizei energetice
În contextul crizei energetice, maib a început să aplice un set de măsuri prin care își reduce consumul de energie electrică în sucursale și oficii.
Sursa foto: maib.md
"Stimaţi clienţi şi parteneri ai băncii, BC „Moldova Agroindbank” SA vă comunică despre instituirea de către Banca Naţională a Moldovei, în conformitate cu art. 37 din Legea instituţiilor financiare, a procedurii de supraveghere specială, care a fost cauzată de situaţia instabilă politică şi economică din Republica Moldova şi în mod special de problemele cu care se confruntă în ultima perioadă întregul sistem bancar autohton.
Supravegherea specială instituită de către BNM va avea ca scop monitorizarea mai sporită a activităţii băncii, inclusiv structurii acţionariatului băncii şi nu prezintă în nici un caz temei pentru periclitarea activităţii curente a celei mai profitabile şi mai sigure instituţii financiar-bancare din Republica Moldova. Accentuăm că banca activează în regim normal, depozitele clienţilor băncii sunt în siguranţă şi că lipsesc orice temeiuri pentru îngrijorări.
Comitetul de Conducere al BC „Moldova Agroindbabk” SA, fiind în drepturi depline de exercitare a guvernării băncii, consideră că întregul proces de supraveghere sporită al sistemului bancar, lansat de Banca Naţională a Moldovei, ar putea elimina în viitorul apropiat orice suspiciune privind modul netransparent de guvernare a afacerilor băncilor şi va constitui un prilej în plus pentru consolidarea imaginii şi a reputaţiei BC „Moldova Agroindbank” SA - în calitate de bancă credibilă, transparentă şi stabilă.
BC „Moldova Agroindbank” SA urmând cele mai bune principii de Guvernare Corporativă, îşi reiterează disponibilitatea şi interesul pentru o comunicare directă şi deschisă cu instituţiile de supraveghere, clienţii, partenerii şi mass-media, fiind în acest sens un bun exemplu de urmat."
În contextul crizei energetice, maib a început să aplice un set de măsuri prin care își reduce consumul de energie electrică în sucursale și oficii.
Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, își leagă transformarea și competitivitatea de o cultură construită în jurul clientului, dar și de transparență, spirit de echipă, agilitate și inovație, a declarat Macar Stoianov, Vicepreședinte al Comitetului de Conducere, responsabil de Divizia Finanțe maib, în podcastul RBI.
maib anunță că serviciul eStatements va fi deconectat începând cu 12 mai 2026, iar clienții sunt îndemnați să folosească în schimb modulul „Extrase” din platforma maib business.