Companiile din Moldova pot intra pe Amazon, Etsy și eBay cu ajutorul unui program gratuit

Companiile din Republica Moldova care vor să își vândă produsele peste hotare prin platforme precum Amazon, Etsy, eBay sau eMAG se pot înscrie într-un program gratuit lansat de Agenția de Investiții. Vor fi selectate 20 de companii, iar termenul-limită pentru aplicare este 5 octombrie 2026.

Programul se va desfășura în perioada noiembrie 2026 – aprilie 2027, în limba engleză, și este destinat companiilor pregătite pentru export care vor să își dezvolte vânzările online pe piețele externe. Participarea este gratuită.

În prima etapă, cele 20 de companii selectate vor participa timp de opt săptămâni la instruiri, exerciții practice, sesiuni interactive și mentorat oferit de experți.

Participanții vor primi sprijin pentru lansarea și administrarea magazinelor online și pentru accesul pe platforme internaționale precum Amazon, Etsy, eBay, eMAG și FAIRE. Programul include și instruire în domeniul plăților internaționale, logisticii, promovării digitale și cerințelor de conformitate.

Companiile vor putea fi conectate și cu furnizori internaționali de servicii, inclusiv DHL și Payoneer, dar și cu potențiali cumpărători din străinătate.

După prima etapă, cele mai performante 10 companii vor continua programul cu încă 10 săptămâni de mentorat intensiv. În această perioadă vor primi sprijin pentru lansarea efectivă a magazinelor online și începerea vânzărilor pe piețele externe.

Pentru a participa, compania trebuie să fie înregistrată în Republica Moldova și să aibă produse potrivite pentru vânzarea online internațională. Sunt vizate, de exemplu, produse neperisabile, îmbrăcăminte, cosmetice, articole pentru casă, decorațiuni sau produse artizanale.

Compania trebuie să aibă cel puțin cinci produse pregătite pentru vânzare, o prezență digitală de bază – site sau pagini pe rețelele sociale – și cel puțin un angajat care să participe activ la program. Este necesară și cunoașterea limbii engleze. Prioritate vor avea companiile care au deja experiență de export, prezență online activă sau un potențial clar de a vinde peste hotare.

Înscrierile sunt deschise până pe 5 octombrie 2026, iar companiile selectate vor fi anunțate până la sfârșitul lunii octombrie.

Formularul de aplicare este disponibil aici.

Programul este implementat de Agenția de Investiții, cu sprijinul Băncii Mondiale și al Proiectului Ameliorarea Competitivității.

Ultimele știri

25 septembrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,2078 ▲
  • USD 17,7706 ▲

Adv

Publicitate, campanii și media