Bănci

Credite de la Moldova Agroindbank cu dobânzi avantajoase

La aniversarea a 25 de ani, Moldova Agroindbank vine cu o ofertă pe potrivă pentru persoane fizice – credite cu o dobândă de numai 12,5% anual! În acest sens, MAIB a lansat o Campanie, în cadrul căreia clienţii pot beneficia de un spectru larg de credite imobiliare ...

(foto) Hans-Joachim Fuchtel a vizitat ProCredit Bank Moldova

Secretarul parlamentar de stat în cadrul Ministerului Federal al Cooperării Economice şi al Dezvoltării a Germaniei, Hans-Joachim Fuchtel, în cadrul vizitei de lucru în Moldova a apreciat eficienţa investiţiilor germane, de care beneficiază şi ProCredit Bank ...

FinComBank – prima bancă din Republica Moldova ce oferă credite cu cele mai mici dobânzi pentru IMM-uri

Începând cu data de 10 mai 2016, FinComBank micșorează rata dobânzii la creditele în lei și în valuta străină oferite pentru întreprinderile mici și mijlocii. Astfel, FinComBank urmează strategia sa ...

(foto) FinComBank – partenerul aniversar al orașului Sângerei

În perioada 6-7 mai FinComBank a participat la evenimentul aniversar dedicat celor 430 de ani de la fondarea orașului Sângerei. Cu acest prilej, FinComBank a felicitat călduros localnicii urându-le prosperitate și succes, menționând faptul că prin serviciile sale bancare, FinComBank aduce siguranță și emoții de liniște ...

Adunarea generală ordinară anuală a acționarilor Moldindconbank va avea loc la 10 iunie 2016

Despre acest fapt a anunțat astăzi, 10 mai 2015, site-ul oficial al instituției financiare. Adunarea generală ordinară anuală a acționarilor BC Moldindconbank SA va avea loc vineri 10 iunie 2016, la orele 11.00 ...

Pentru anul 2015 acționarii Moldova Agroindbank vor primi dividende în valoare de 160 lei pentru o acțiune

Adunarea Generală Anuală a Acționarilor Moldova Agroindbank (MAIB) a aprobat săptămâna trecută propunerea conducerii de a plăti dividende pentru anul 2015 în mărime de 160 de lei pentru o acțiune cu valoarea nominală de 200 de lei. După achitarea ...

BCR Chișinău face primul pas cu oferta de liberă alegere a cardului salarial

Libera alegere a instituției financiare de către salariat pentru încasarea salariului a devenit o necesitate, implementarea căreia va contribui la consolidarea eforturilor pentru redobândirea încrederii în sistemul bancar, asigurarea transparenței și dezvoltarea ...

Acționarii Mobiasbancă GSG vor primi dividende în valoare de 107,5 milioane lei sau 10,76 MDL per acțiune

Decizia a fost aprobată unanim de către acționarii băncii în cadrul Adunării generale extraordinare a acționarilor, ce a avut loc astăzi 28 aprilie 2016 la Chișinău. În cadrul Adunării s-a decis ca circa ...

FinComBank – banca care te premiază pentru tranzacțiile bănești

FinComBank continuă să-și premieze clienții fideli în cadrul campaniei „Mai bogat cu Western Union și FinComBank". Pe data de 21 aprilie 2016, în cadrul celei de-a 3-a extragere din cadrul campaniei „Mai bogat cu Western Union și FinComBank" au fos ...

Acționarii Moldindconbank au autorizat Consiliul băncii să aprobe cheltuielile legate de atragerea unui investitor strategic

În data de 20 aprilie 2016 a avut loc Adunarea generală extraordinară prin corespondență a acționarilor Moldindconbank. Ordinea de zi prevedea 2 puncte: autorizarea Consiliului Băncii privind aprobarea ...

MAIB atenționează clienții despre tentative de sustragere via e-mail a datelor personale

În urma mai multor sesizări de atacuri de tip phishing, BC „Moldova-Agroindbank” S.A. işi atenţionează clienţii să nu dea curs mesajelor primite prin poşta electronică (e-mail), prin care li se solicită să introducă datele de acces la conturile ...

Distincție de aur pentru excelență în activitate pentru Ridha Tekaia, Președintele Mobiasbanca – Groupe Société Générale

Președintele Mobiasbanca - Groupe Société Générale, Ridha Tekaia a fost decorat de statul francez cu distincția de aur - Medalia Muncii pentru cariera sa ...