Azi: € 19,1142 lei 0,1572 $ 18,3754 lei 0,0148
Mâine: € 19,1328 lei 0,0186 $ 18,4111 lei 0,0357

Burse de Merit pentru 7 studenți pasionați de GDPR și AML

Burse de Merit pentru 7 studenți pasionați de GDPR și AML Sursa foto: mobiasbanca.md

Mobiasbanca - OTP Group totalizează rezultatele Programului „Step in GDPR, Compliance și AML” împreună cu partenerii săi și oferă șapte burse a câte 5000 de lei participanților cu cele mai bune rezultate, confirmând angajamentul de susținere și dezvoltarea a educației financiare. 

Programul „Step in GDPR, Compliance și AML” a fost organizat de Mobiasbanca – OTP Group împreună cu Asociația Businessului European în Moldova (EBA), în colaborare cu Academia de Studii Economice (ASEM) și Universitatea de Stat din Moldova (USM). Pe parcursul celor 10 webinarii participanții - studenți, masteranzi, dar și profesori de la USM și ASEM, au fost inițiați în normele legislației europene cu privire la protecția datelor (GDPR), cadrul legal, național și internațional, sancțiunile internaționale și evaluarea riscului pentru conformitate, prevenirea și combaterea spălării banilor de către experți independenți în GDPR și experții Mobiasbanca – OTP Group în domeniul AML.

În deschiderea evenimentului, dl László Diósi, Președintele Comitetului Executiv - CEO, Mobiasbanca - OTP Group a mulțumit participanților și experților, menționând:

„Cred că putem veni cu o serie nouă de inițiative în care să susținem dezvoltarea viitorilor colegi, în conformitate cu cerințele actuale ale sectorului bancar. Acum este vizibilă lipsă de instruire, lipsa de pregătire și ne bucurăm că am putut să aducem contribuția la pregătirea lor.”

Dna Mariana Rufa, Directorul Executiv EBA a menționat:

„Acest program este foarte important pentru Republica Moldova și ne bucurăm că Mobiasbanca în premieră a susținut un astfel de program, completând curricula universitară cu aspecte practice. Scopul acestui program a fost pregătirea tinerilor, astfel încât să poată să acopere și să asigure acea necesitate de personal în domeniul bancar, și nu numai, în domeniul prevenirii spălării banilor și protecției datelor cu caracter personal.”

Șapte studenți din cadrul celor două insituții ASEM și USM, care au  obținut cele mai bune rezultate la testarea finală să fie premiați de Mobiasbanca – OTP Group cu câte o bursă de 5000 de lei pentru a investi în continuare în propria educație financiară și un viitor profesional de succes. Participanții și-au exprimat recunoștință, au mulțumit pentru această oportunitate, afirmând că vor continua să se dezvolte profesional și să-și aprofundeze cunoștințele, unii dintre ei deja activând profesional.

Prezent la eveniment, Rectorul USM, dl Igor Șarov, a salutat inițiativa conducerii Mobiasbancă și EBA și a ținut să felicite studenții care au înregistrat rezultate remarcabile și au beneficiat de câte o bursă la absolvirea programului, menționând că aportul Mobiasbanca – OTP Group a fost unul foarte important atât pentru studenții care au beneficiat de sesiunile de training cât și pentru pedagogi. Dl Zaporojan, Decanul Facultății Economie Generală și Drept din cadrul ASEM a menționat:

„Studenții noștri au avut posibilitatea pe lângă aspectele teoretice și practice, pe care le învață în cadrul ASEM la disciplinele de specialitate, să cunoască niște lucruri foarte importante din practică pe parcursul webinarelor organizate, iar cei care au susținut cu succes testul final au beneficiat și de câte o bursă, ceea ce este un lucru minunat.”

Mobiasbanca – OTP Group este o bancă sistemică pe piața din Moldova, cu peste 30 de ani de experiență, oferind o gamă completă de servicii către aproximativ 8.000 de companii și 170.000 de persoane fizice prin 53 de sucursale în toată țara. Premiată cu distincții importante atât pe piața națională, cât și internațională, banca se bazează pe principiile de transparență și profesionalism, implementând în activitatea sa expertiza și know-how-ul Grupului OTP din care face parte.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: mobiasbanca.md

Noutăți similare