Azi: € 20,1209 lei 0,0701 $ 17,2482 lei 0,1144

BNR a lansat prima monedă în formă de tablou. Cum arată și cât costă

BNR a lansat prima monedă în formă de tablou. Cum arată și cât costă Sursa foto: BNR/ ZF.ro

Banca Națională a României deschide seria numismatică „Pictori români” cu o piesă neobișnuită: o monedă dreptunghiulară din argint, colorată, dedicată lui Nicolae Tonitza.

O monedă care arată mai degrabă ca un mic tablou intră în colecția BNR. Banca Națională a României lansează o piesă din argint dedicată pictorului Nicolae Tonitza, la 140 de ani de la nașterea acestuia, potrivit AGERPRES.

Este prima monedă dreptunghiulară emisă de BNR în circuitul numismatic și, totodată, prima piesă din noua serie „Pictori români”.

Sursa: BNR

Moneda are o valoare nominală de 10 lei, este realizată din argint, cântărește 31,103 grame și măsoară 43 x 31 mm.

Partea colorată reproduce tabloul „Flori galbene” al lui Nicolae Tonitza, aflat în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. Lucrarea a făcut parte, în perioada interbelică, și din colecția de artă a BNR.

Pe aceeași față apar inscripția „ROMANIA”, valoarea de 10 LEI, stema țării și anul emisiunii – 2026. Reversul prezintă portretul pictorului, numele său și anii de viață 1886–1940.

BNR a aprobat un tiraj de doar 500 de exemplare. Prețul unei monede este de 1.150 de lei românești, cu TVA inclus, iar fiecare piesă vine într-o capsulă transparentă, împreună cu o broșură și un certificat de autenticitate.

Deși este destinată în primul rând colecționarilor, moneda are putere circulatorie pe teritoriul României.

Piesele vor fi puse în circulație prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare