Bursa Internațională a Moldovei, autorizată oficial. Cine deține aproape 80% din capital
Bursa Internațională a Moldovei a primit licența și autorizațiile necesare pentru a opera o piață reglementată și un sistem multilateral de tranzacționare.
Cele şapte companii care au cumpărat recent un pachet de aproximativ 30 la sută dintre acţiunile Moldova-Agroindbank vor trebui să prezinte informaţii suplimentare la Banca Naţională a Moldovei.
Termenul stabilit este 10 iunie, susţine guvernatorul Dorin Drăguţanu.
"Noi îi analizăm şi încercăm, să colectăm la Banca Naţională indici suplimentari că aceşti acţionari ar putea să acţioneze concertat, adică într-un mod agreat din timp. Noi le-am dat termen pentru aceşti şapte acţionari, până pe 10 iunie, să prezinte informaţia, pentru a înţelege cine sunt ei", a declarat guvernatorul BMM, Dorin Drăguţanu pentru Publika.
Un comunicat emis astăzi de către BNM anunță că "Banca Naţională a solicitat de la noii acţionari ai băncii informaţii oficiale despre identitatea acestora, identitatea beneficiarilor efectivi, a administratorilor, despre cotele substanțiale de participare în capitalul altor persoane juridice şi alte informații necesare pentru identificarea existenței sau inexistenței activității concertate a acționarilor respectivi."
Totodată în comunicat se spune că "în cazul în care vor fi acumulate probe suficiente ce ar indica achiziţionarea unei cote substanţiale în capitalul BC „Moldova - Agroindbank” SA de către acționari care acționează concertat, fără permisiunea prealabilă a BNM, ultima va informa acţionarii şi banca despre suspendarea, prin lege, a drepturilor acţionarilor noi, în conformitate cu lege."
Vedeți în continuare declarația Guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu.
Bursa Internațională a Moldovei a primit licența și autorizațiile necesare pentru a opera o piață reglementată și un sistem multilateral de tranzacționare.
Clienții maib își pot achita acum cumpărăturile direct cu ceasul Amazfit, prin Zepp Pay, serviciu lansat în premieră în Republica Moldova de maib și Mastercard.
Antreprenorii din Republica Moldova vor trebui să se adapteze, din 23 august 2026, la noile reguli privind protecția datelor cu caracter personal. În acest context, maib organizează pe 10 septembrie un workshop practic dedicat schimbărilor legislative și riscurilor de neconformare.