Azi: € 19,1551 lei 0,0373 $ 18,2083 lei 0,0250
Lu: € 18,9842 lei 0,1709 $ 18,2286 lei 0,0203

BNM majorează până la 12,5% rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt

BNM majorează până la 12,5% rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt Sursa foto: brazilian.report / FGC Shutterstock

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 15 martie 2022, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre:

1. Se majorează rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2 puncte procentuale de la 10,5% până la nivelul de 12,5% anual.

2. Se majorează ratele de dobândă:

     a) la creditele overnight cu 2 puncte procentuale, de la 12,5% până la nivelul de 14,5% anual;

     b) la depozitele overnight cu 2 puncte procentuale, de la 8,5% până la nivelul de 10,5% anual.

3. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 30% din baza de calcul.

La baza deciziei a stat analiza și evaluarea informațiilor macroeconomice disponibile după elaborarea rundei de prognoză din luna ianuarie curent, care deși au confirmat, în general, unele ipoteze și concluzii reflectate în cadrul Raportului asupra inflației nr.1, 2022, au și semnalizat persistența accentuată a riscului abaterii prognozei în contextul factorilor de natură externă și internă.

Evenimentele tensionate din regiune deteriorează condițiile economice regionale și cele mondiale, cu repercusiuni severe asupra evoluției inflației globale, care deja a fost la nivel ridicat. În acest context, se atestă creșterea excesivă a cotațiilor pe piețele internaționale asociate resurselor energetice, produselor alimentare și celor la metale prin suprapunere cu perturbările din lanțurile de producție și aprovizionare. Bursele și piețele financiare internaționale înregistrează volatilități sporite. Suplimentar, se manifestă criza umanitară generată de valul de refugiați din Ucraina. Totodată, tensiunile din regiune implică incertitudini și riscuri majore, de natură să ajusteze prognozele inflației în sens ascendent. Pe acest fundal marcat de presiuni inflaționiste, atât băncile centrale ale valutelor de rezervă dar și cele din Europa Centrală și de Est semnalizează sau continuă procesul de înăsprire a politicii monetare

Șocurile de prețuri sunt inevitabile oricărei economii, însă mai vulnerabile sunt țările dependente de cotațiile și de evoluțiile de pe piețele internaționale prin prisma prețurilor de import, din care face parte și Republica Moldova.

Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 6 mai 2022.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: bnm.md

Noutăți similare