Azi: € 20,0981 lei ▲ 0,0054 $ 17,9239 lei ▼ 0,0401
Mâine: € 20,0999 lei ▲ 0,0018 $ 17,8523 lei ▼ 0,0716

BNM a stabilit contribuțiile băncilor la fondul de rezoluție pentru anul 2026

Banca Națională a Moldovei a anunțat cuantumul contribuțiilor băncilor licențiate la fondul de rezoluție bancară pentru anul 2026, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 74/2020 privind modul de calcul și de plată a contribuțiilor.

Potrivit instituției, suma totală a contribuțiilor pentru întregul sistem bancar se ridică la 116,98 milioane lei. Calculul a avut la bază nivelul-țintă de 3% din totalul depozitelor garantate, coeficientul de ajustare a creșterii volumului depozitelor și multiplicatorii de ajustare la riscul specific fiecărei bănci.

Băncile achită aceste contribuții anual, începând cu 2020, iar nivelul-țintă de 3% stabilit prin Legea nr. 232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor a fost atins pentru prima dată la 31 decembrie 2024.

BNM reevaluează anual nivelul-țintă, ținând cont de volumul depozitelor garantate din sistemul bancar. Pentru situația din 30 iunie 2025, acesta a fost stabilit la 1,402 miliarde lei, în creștere semnificativă față de anul precedent. Majorarea se datorează în principal dublării plafonului de garantare a depozitelor, de la 100 000 lei la 200 000 lei, conform Legii nr. 160/2023.

Fondul de rezoluție bancară a fost creat pentru a asigura aplicarea eficientă a instrumentelor și competențelor de rezoluție de către BNM. La 30 iunie 2025, resursele fondului însumau 880,9 milioane lei, provenind din contribuțiile băncilor și veniturile obținute din investirea acestor resurse.

Ultimele știri

17 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0981
  • USD 17,9239

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media