Azi: € 19,2067 lei 0,1825 $ 17,9940 lei 0,1124
Lu: € 19,1634 lei 0,0433 $ 17,9971 lei 0,0031

Banca Transilvania – prima bancă din România cu certificare de calitate ISO9001:2015 pentru soluțiile de plată cu cardul

Banca Transilvania – prima bancă din România cu certificare de calitate ISO9001:2015 pentru soluțiile de plată cu cardul Sursa foto: bancatransilvania.ro

Banca Transilvania a primit certificare ISO9001:2015 pentru activități de acceptare a cardurilor la plată prin POS-uri – aplicație și terminale de plată asistate, neasistate și virtuale – și activități de eCommerce. Organismul de certificare este SGS Romania, parte a grupului SGS, lider mondial în domeniul inspecției, verificării, testării și certificării.

BT este prima bancă din România care primește o astfel de recunoaștere pentru soluțiile de plată cu cardul, în urma auditării externe. Certificarea atestă calitatea serviciilor și soluțiilor POS și eCommerce oferite de bancă.

Impactul Băncii Transilvania pe piața soluțiilor de plată cu cardul:

  • peste 40.000 de comercianți și 80.000 de locații fizice și magazine online beneficiază de serviciile de acceptare BT;
  • în medie, în fiecare secundă sunt realizate 13 tranzacții cu cardurile Băncii Transilvania;
  • volumele de tranzacții de cumpărături cu cardurile au crescut cu peste 42% în 2021 față de 2020;
  • 17.000 de comercianți fac parte din programul de loialitate STAR, destinat clienților BT care au carduri de cumpărături STAR;
  • Banca Transilvania are peste 4,6 milioane de carduri emise.

Comercianții care lucrează cu Banca Transilvania au la dispoziție BTePOS.ro, platforma online cu soluții pentru plata cu cardul, cu telefonul sau online.

Banca Transilvania este cel mai mare emitent de carduri din România și liderul pieței soluțiilor de plată cu cardul și a tranzacțiilor cu cardul.

Sursa: bancatransilvania.ro

Noutăți similare