Banca Europeană de Investiții (BEI), instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, va face prima sa investiție în reactoare nucleare modulare mici, transmite Agerpres.
Banca va acorda un împrumut de 40 de milioane de euro companiei finlandeze Steady Energy, care dezvoltă un reactor modular de mici dimensiuni destinat producerii de energie termică pentru rețelele locale de termoficare.
Reactoarele modulare mici, cunoscute drept SMR, au o putere de până la aproximativ 300 de megawați și sunt mai mici decât reactoarele nucleare clasice. Ele pot fi produse în fabrici și apoi transportate la locul unde urmează să fie instalate.
Proiectul companiei finlandeze prevede un reactor de 50 de megawați, care ar urma să fie construit în subteran pentru a spori nivelul de siguranță.
În prezent, doar două reactoare SMR comerciale funcționează la nivel mondial, în Rusia și China. Comisia Europeană își propune ca primele astfel de reactoare din Europa să devină operaționale la începutul anilor 2030.
La nivel mondial sunt în dezvoltare peste 80 de proiecte de reactoare modulare mici.
