Azi: € 20,0981 lei ▲ 0,0054 $ 17,9239 lei ▼ 0,0401
Mâine: € 20,0999 lei ▲ 0,0018 $ 17,8523 lei ▼ 0,0716

Banca centrală a Germaniei a realizat în 2013 un profit de 4,6 miliarde euro, de 7 ori mai mare decât în 2012

Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) a anunţat că anul trecut a realizat un profit net peste aşteptări, de 4,6 miliarde de euro, care va fi transferat în totalitate în conturile Guvernului, scrie economica.net cu referire la AFP.

Este vorba de o cifră de aproape 7 ori mai mare decât profitul net de 664 milioane de euro înregistrat în 2012 şi, de asemenea, cel mai bun rezultat al Bundesbank după profitul de 6,3 miliarde de euro realizat în 2008.

Preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, a explicat că această majorare de aproape 7 ori a profitului, în pofida dobânzilor reduse, se datorează faptului că Banca nu a mai constituit anul trecut noi provizioane de risc.

“Situaţia de risc s-a mai diminuat”, a spus Weidmann. Acesta a adăugat însă că pentru moment Bundesbank nu intenţionează să-şi reducă provizioanele, care se situează la 14,4 miliarde de euro, „în condiţiile în care dobânzile reduse înseamnă că este posibil ca Bundesbank să înregistreze un profit mai mic în 2014, ceea ce înseamnă reducerea resurselor financiare disponibile”, a spus Weidmann.

Preşedintele Bundesbank a menţionat, de asemenea, impactul negativ al scăderii preţului aurului, în condiţiile în care rezervele Bundesbank sunt evaluate în prezent la 88,1 miliarde de euro, cu o treime mai puţin decât în urmă cu un an. În prezent, Bundesbank este în mijlocul unui proces de repatriere a lingourilor de aur pe care le are depozitate la New York şi Paris. Până în 2020 jumătate din rezervele de aur ale Germaniei, aproximativ 3.400 de tone, ar urma să fie depozitate în Germania.

Ultimele știri

16 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0981 ▲
  • USD 17,9239 ▼

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media