Azi: € 19,5299 lei 0,0129 $ 16,7696 lei 0,0698

Atenție la capcanele crypto: escrocherii pe WhatsApp și Telegram

Atenție la capcanele crypto: escrocherii pe WhatsApp și Telegram Sursa foto: simbol

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) avertizează asupra unei noi scheme de fraudă care circulă intens pe WhatsApp, Telegram și rețelele sociale.

Aparent, totul începe cu grupuri false de „investiții”, unde activitatea este simulată de boți. „Experți” falși promit câștiguri rapide din tranzacții cu criptomonede și îi încurajează pe participanți să atragă alți membri, în schimbul unor „bonusuri”.

Victimele sunt convinse să transfere bani în conturi fictive, unde li se afișează profituri false. Când încearcă să-și retragă banii, li se cer taxe inventate. În realitate, modelul este unul tipic piramidal: profiturile „vechilor investitori” sunt acoperite doar din contribuțiile noilor recruți.

De ce e periculos?

  • Activitatea din grupuri e generată artificial de boți;

  • Profiturile afișate sunt doar iluzii;

  • Adolescenții sunt printre cei mai vulnerabili, atrași de ideea „banilor rapizi”.

Cum te protejezi? CNPF recomandă să ții cont de următoarele:

  • verifică dacă firmele de investiții sunt autorizate (lista: link);

  • nu oferi date personale sau financiare pe mesagerii;

  • ignoră și blochează ofertele de câștig rapid;

  • raportează activitățile suspecte la CNPF: 022 85 95 95 sau www.cnpf.md.

Ține minte: dacă oferta pare prea bună pentru a fi adevărată, cel mai probabil este o înșelătorie.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!