Azi: € 20,0927 lei ▼ 0,0132 $ 17,9640 lei ▼ 0,0182
Mâine: € 20,0981 lei ▲ 0,0054 $ 17,9239 lei ▼ 0,0401

Aproape 93 de milioane de europeni, expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială

Aproape 92,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană, adică 20,9% din populația blocului comunitar, erau expuse în 2025 riscului de sărăcie sau excluziune socială. Numărul este ușor mai mic decât în 2024, când în această situație se aflau 93,3 milioane de persoane, potrivit datelor Eurostat, citate de AGERPRES.

Cele mai mari ponderi ale persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială au fost înregistrate în Bulgaria – 29%, Grecia – 27,5% și România – 27,4%. La polul opus se află Cehia – 11,5%, Polonia – 15% și Slovenia – 15,5%.

La nivelul UE, femeile au fost mai expuse acestui risc decât bărbații: 21,9%, față de 19,8%. Pe grupe de vârstă, cei mai vulnerabili au fost tinerii între 18 și 24 de ani, cu o rată de 26,3%, în timp ce persoanele de 65 de ani și peste au avut cel mai redus nivel de risc, de 18,8%.

Datele mai arată că gospodăriile cu copii dependenți sunt mai vulnerabile. În UE, 22,1% dintre persoanele care trăiau în astfel de gospodării erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar România se numără printre țările cu cele mai ridicate niveluri, cu 29,4%.

Ultimele știri

15 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0927 ▼
  • USD 17,9640 ▼

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media