Compania americană a demarat procesul de implementare treptată până la sfârșitul lunii a serviciului Apple Card, scrie publicația profit.ro.
Apple Card este disponibil oficial pentru un număr redus de utilizatori, iar până la finalul lunii va putea fi folosit de toți utilizatorii din Statele Unite. Producătorul iPhone-ului spune că a selectat aleatoriu un număr mic de utilizatori americani, cărora le-a trimis invitații astăzi, fără să menționeze despre câți utilizatori este vorba.
Pentru înscrierea în program, utilizatorul trebuie să completeze datele personale de identificare și să aibă instalată cea mai recentă versiune de iOS, 12.4.
Informațiile respective sunt trimise către Goldman Sachs, partenerul Apple pentru acest card de credit. Cei de la Goldman Sachs aprobă (sau resping) în timp real cererile pe care le primesc. După aprobare, cardul apare în aplicația Apple Wallet și poate fi folosit pentru plăți online sau mobile prin intermediul Apple Pay, dar și în magazine prin intermediul cardului fizic.
Apple Card are asociate trei numere: un număr pentru telefon, unul pentru cardul fizic și unul virtual care poate fi folosit pentru cumpărături online.
Cardul fizic nu are inscripționate numărul, PIN-ul sau data de expirare pe el. În schimb, în cazul furtului sau pierderii, poate fi blocat din aplicația Apple Wallet.
Apple spune că serviciul său nu este menit să concureze cu cardurile premium, ci speră doar să devină accesibil tuturor utilizatorilor de iPhone. Compania americană nu percepe comisioane și spune că nici nu are acces la datele tranzacțiilor, date care merg la Goldman Sachs.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) informează că a înregistrat un număr tot mai mare de petiții privind fraudele bancare, semnalând o intensificare a apelurilor telefonice suspecte primite de cetățeni...
Într-o lume în care tehnologia financiară avansează rapid, cardurile bancare au devenit indispensabile în viața noastră de zi cu zi. Fie că le folosim pentru cumpărături online, plăți contactless sau...