Guvernul a aprobat, prin Hotărârea nr. 496 din 6 august 2025, modificări la Regulamentul privind restituirea TVA. Astfel, plafonul de restituire a taxei pe valoarea adăugată a fost majorat de la 20% la 70%, potrivit Monitorului Fiscal.
Noile reglementări au drept scop eliminarea barierelor birocratice, prin comasarea cererilor de restituire și de compensare într-un singur document, procesat în două etape de către Serviciul Fiscal de Stat.
Totodată, contribuabilii vor putea beneficia de restituirea TVA în regim accelerat, fără efectuarea prealabilă a unui control fiscal, dacă îndeplinesc anumite condiții.
Cererea de restituire va putea fi aprobată fără control tematic dacă solicitantul a beneficiat anterior de restituire de cel puțin două ori, iar de la ultima perioadă fiscală verificată nu au trecut mai mult de 12 luni pentru contribuabilii mari și 24 de luni pentru ceilalți.
De asemenea, pragul tolerat pentru diferențele identificate la ultimul control fiscal a fost majorat de la 1% la 3% din valoarea livrărilor, ceea ce extinde accesul agenților economici la restituirea simplificată.
Potrivit autorilor modificărilor, majorarea plafonului la 70% urmărește să sporească lichiditățile agenților economici, evitând în același timp riscurile de fraudă și dezechilibrele bugetare.
Noile prevederi au intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.