Azi: € 19,1328 lei 0,0186 $ 18,4111 lei 0,0357

Angajatul MAIB Mihai Iordăchescu – primul lucrător bancar care obține titlul „Ironman”

Angajatul MAIB Mihai Iordăchescu – primul lucrător bancar care obține titlul „Ironman” Sursa foto: maib.md

Curajul, ambiția și succesul caracterizează pe deplin echipa MAIB – un colectiv de profesioniști care, prin perseverență și scopuri bine definite, ajung să cucerească noi orizonturi atât în carieră, cât și în viața personală.

Mai nou, sentimentul de mândrie se asociază în echipa MAIB cu Mihai Iordăchescu, Manager Credite. Mihai a obținut titlul „Ironman” în cadrul competiției internaționale Ironman Tallinn, cunoscută și ca „Triatlonul oamenilor de oțel”.

Mihai a revendicat distincția după ce a parcurs toate cele trei probe de foc ale competiției în 14 ore 47 minute și 22 secunde. Cursa a început cu 3,8 km de înot în apa care nu depășea 18 grade Celsius – o adevărată provocare termică pentru organism. Au urmat 180 de km pe două roți – distanța fiind divizată în două cercuri cu peisaje idilice ale naturii la vest de Tallinn. Deși vremea nu era una tocmai favorabilă pentru ciclat, întrucât toată ziua a plouat, Mihai spune că ploaia i-a fost chiar un aliat bun în cadrul competiției.

„Dorința tuturor de a se încălzi puțin după segmentul rece de înot nu a fost împlinită, respectiv pot spune că picioarele mele în continuare pedalau în aceeași stare – umedă. Aproximativ cu 30 minute înainte să ajung la zona de alergat, s-a oprit ploaia și vântul puternic. Cu toate acestea, cel mai mare avantaj al șoselei umede, spre marea mea mirare, a fost că nu mi-am epuizat mușchii picioarelor”, ne-a povestit el, la revenirea acasă.

Ultima probă a triatlonului este maratonul – 42,2 km, pe care Mihai Iordăchescu a reușit să-I parcurgă cu succes, devenind astfel primul membru din echipa MAIB și probabil, chiar din sectorul bancar, care obține titlul „Ironman”.

„Nu obișnuiesc să spun cuvântul greu, deci a fost o cursă cu adevărat interesantă! Organizatorii și unii atleți de elită au clasificat această cursă mai puțin ușoară decât de obicei, din cauza vremii nefavorabile. Durerile fizice și încercările emoționale la care ești supus la un asemenea triatlon sunt de nedescris, dar vreau să exprim un enorm MULȚUMESC tuturor celor care mi-au urat baftă și m-au încurajat la Superlativ.

În primul rând vreau să mulțumesc familiei mele, pentru căldura, înțelegerea și susținerea visului meu. De asemenea, sunt enorm de recunoscător managementului și colegilor pentru suportul acordat și șansa de a reprezenta MAIB la această cursă. Sunteți cea mai tare echipă! Cu deosebit respect, apreciez gestul colegilor din Departamentul Clienți Corporativi, care mi-au dăruit la plecare un maiou personalizat, cred că mi-a purtat noroc”, a menționat Mihai, profund emoționat și recunoscător pentru suportul primit.

Echipa MAIB este extrem de mândră de performanța obținută de Mihai - un membru valoros pentru bancă și un pasionat al modului activ de viață care reușește să motiveze comunitatea MAIB Activ la Superlativ din care face parte. Mihai are la activ mai multe medalii câștigate la competițiile sportive din țară și de peste hotare, fiind convins că succesul vine odată cu munca și setarea corectă a obiectivelor.

Despre Ironman

Ironman este o cursă sportivă care include 3 probe: 3.86 km de înot, 180.25 km de ciclism și 42.2 km de alergat. Pentru parcurgerea acestora se alocă un timp maxim de 17 ore. Prima cursă de acest gen a fost organizată în 1978 și de atunci se ține anual pe diferite continente.

Despre MAIB

MAIB este unul dintre angajatorii de top din Republica Moldova și un promotor consecvent al sportului şi a modului activ şi sănătos de viaţă, sprijinind mai multe proiecte şi activităţi din acest domeniu. Prin prisma comunităţilor interne formate din angajaţi ai băncii (de fotbal, tenis, volei, alergători), MAIB îşi propune să dezvolte spiritul de echipă, dar și să inspire societatea să adopte un mod sănătos de viaţă şi activ la superlativ.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: maib.md

Noutăți similare