Azi: € 19,4636 lei 0,0167 $ 17,9090 lei 0,0154

Anca Dragu: Sectorul bancar din Moldova oferă aceleași condiții de stabilitate ca în orice țară a UE

Anca Dragu: Sectorul bancar din Moldova oferă aceleași condiții de stabilitate ca în orice țară a UE Sursa foto: bnm.md

Sectorul bancar din Republica Moldova oferă condiții de stabilitate și siguranță echivalente celor din statele Uniunii Europene, a declarat guvernatorul BNM, Anca Dragu, în cadrul unei conferințe. Ea a subliniat faptul că administrația din Chișinău este complet digitalizată, eliminând astfel orice temeri pe care investitorii le-ar putea avea cu privire la eficiența administrativă, scrie Agerpres.

„La Chişinău, Republica Moldova, administraţia este digitală. Eu am parcurs tot acest circuit de întocmire a documentelor personale şi a mers totul absolut şnur, strună. Totul este digital. Investitorii nu ar trebui să se teamă de administraţie la Chişinău. (...) Noi ne asigurăm că toate regulile, cel puţin în sectorul bancar, sunt reguli care se aplică la nivelul Uniunii Europene. Sectorul bancar oferă aceeaşi stabilitate şi condiţii ca în orice ţară a Uniunii Europene. Odată ce partea de infrastructură fizică, de autostrăzi, conexiuni, se îmbunătăţeşte, atunci distanţa, din prisma distanţei Bucureşti-Chişinău, se va micşora semnificativ”, a menţionat Anca Dragu, la conferinţa „Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul - România & Republica Moldova”.

Ea a subliniat că investiţiile şi încrederea în economie se bazează pe un mediu economic propice, adică o stabilitate a preţurilor, un nivel scăzut şi uşor de anticipat al inflaţiei şi o stabilitate financiară.

„În aceste condiţii, atât companiile cât şi persoanele fizice au puterea şi dorinţa de a investi, de a consuma, de a fi agenţi economici activi, de a participa în mod activ la viaţa economică. Banca naţională a reuşit să lupte pe planul acesta al creşterii preţurilor, am reuşit să aducem inflaţia, printr-o coordonare bună a politicilor monetare şi politicilor economice, undeva în jurul ţintei de 5%, iar ca atare, rata de politică monetară, rata dobânzii de bază, este la 3,6%. Acest fapt a făcut posibilă relansarea creditării”, a adăugat guvernatorul BNM.

Potrivit acesteia, se observă deja „o creştere serioasă a creditării”, atât pe segmentul persoanelor fizice, respectiv credit ipotecar şi de consum, cât şi pe segmentul persoanelor juridice.

„La nivelul băncii centrale avem un grup de lucru care se uită la politici şi măsuri pentru a stimula accesul la finanţare, creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Ştim bine că întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă sectorul foarte important. În Republica Moldova, 92% dintre companii reprezintă aceste IMM-uri şi trebuie să le acordăm atenţie sporită. Vrem să ne asigurăm că au acces la creditare”, a precizat Anca Dragu.

Barometrul Antreprenorilor New Money INSCOP, cel mai amplu demers de evaluare sistematică a opiniilor antreprenorilor din România, a fost lansat marţi în cadrul conferinţei „Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul - România & Republica Moldova”. Barometrul, care va fi realizat de două ori pe an, prezintă opiniile antreprenorilor cu privire la evoluţia economiei româneşti, a serviciilor publice şi a propriei afaceri, relaţia cu UE şi Republica Moldova.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: Agerpres.ro
element('ado/600x120') ?>

Noutăți similare