Alte două banci din Moldova se alătură apelului de economisire a energiei
ProCredit Bank Moldova și Energbank se alătură instituțiilor financiare care au anunțat măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică în orele de vârf.
Acționarii maib au aprobat, în cadrul Adunării Generale Anuale desfășurate la Chișinău, situațiile financiare pentru anul 2025, distribuirea dividendelor și celelalte subiecte incluse pe ordinea de zi.
Adunarea a avut un cvorum de 73,5%, suficient pentru ca deciziile propuse să poată fi votate.
Una dintre cele mai importante hotărâri vizează plata dividendelor. Acționarii au aprobat un dividend de 3,88 lei per acțiune, iar valoarea totală a distribuirii ajunge la 401,9 milioane lei. Suma reprezintă 20,5% din profitul net al băncii pentru 2025.
Restul profitului, adică 1,557 miliarde lei, va rămâne la dispoziția băncii ca profit nedistribuit și va fi inclus în capitalul CET1.
Data de referință pentru distribuirea dividendelor este 25 iunie 2026, iar acționarii înregistrați până la această dată vor primi plata. Data exactă a achitării va fi anunțată ulterior, însă plata trebuie să aibă loc în cel mult trei luni de la Adunarea Generală.
Pentru anul curent, acționarii au aprobat o politică prin care între 30% și 50% din profitul net obținut de bancă ar urma să fie direcționat către dividende, iar restul să fie păstrat pentru dezvoltarea maib, cu aprobarea Băncii Naționale a Moldovei.
Totodată, acționarii au aprobat modificări la Statutul Băncii și la Regulamentul Consiliului, pentru alinierea la legislația națională actualizată. KPMG Moldova a fost desemnat auditor extern al băncii pentru perioada 2026–2028.
Președintele Consiliului maib, Vytautas Plunksnis, a declarat că deciziile adoptate reflectă echilibrul dintre remunerarea acționarilor și investițiile în dezvoltarea băncii pe termen lung.
Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova. La sfârșitul trimestrului I 2026, banca deținea 38,2% din totalul depozitelor și 37,7% din totalul creditelor din sistemul bancar.
ProCredit Bank Moldova și Energbank se alătură instituțiilor financiare care au anunțat măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică în orele de vârf.
Companiile care au nevoie de resurse suplimentare pentru cheltuieli curente, plăți urgente sau achiziții operaționale pot accesa acum o limită mai mare prin cardul de credit business maib.
Maib și Victoriabank anunță măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul stării de alertă din sectorul energetic. Cele două instituții financiare menționează că își vor ajusta activitatea în unități și îndeamnă la utilizarea responsabilă a resurselor