Republica Moldova ar putea fi vizitată de aproximativ 580.000 de turiști străini în 2026, de peste opt ori mai mulți decât în 2005. Estimarea aparține economistului Veaceslav Ioniță, care arată, într-o analiză publicată pe blogul său, că turismul receptor a depășit nivelurile de dinaintea pandemiei și devine o sursă tot mai importantă de venituri pentru economia locală.
Potrivit economistului, în 2005 Republica Moldova înregistra aproximativ 71.000 de turiști străini, iar în 2020, pe fondul pandemiei, numărul acestora a coborât la circa 45.000. Pentru 2026, estimarea indică o creștere de aproximativ 18% față de 2025 și un nivel de peste două ori mai mare decât în 2019.
Din totalul estimat pentru acest an, aproximativ 100.000 de turiști ar urma să viziteze țara prin intermediul agențiilor de turism, iar alți 250.000 să utilizeze hoteluri, pensiuni și alte structuri colective de cazare, fără a apela la servicii turistice organizate.
O categorie importantă, mai dificil de urmărit statistic, este reprezentată de vizitatorii care închiriază apartamente sau case ori sunt găzduiți de rude și prieteni. Ioniță estimează că aceștia reprezintă aproximativ 40% din total, adică încă 230.000 de persoane.
Economistul precizează că cifra de 580.000 nu reprezintă un rezultat statistic oficial pentru anul 2026, ci o proiecție realizată pe baza datelor disponibile și a unor ipoteze privind formele de cazare care nu sunt surprinse integral în statisticile tradiționale.
Creșterea numărului de vizitatori străini are efecte directe asupra economiei, prin cheltuielile pentru cazare, restaurante, transport, excursii și produse locale. De aceste venituri beneficiază atât companiile din industria ospitalității, cât și micii producători, ghizii și proprietarii care oferă locuințe în chirie.
Ioniță subliniază că turismul receptor reprezintă, în esență, un export de servicii realizat pe teritoriul țării: turiștii străini cheltuiesc bani în Republica Moldova, contribuind astfel la veniturile economiei locale.
În opinia economistului, provocarea pentru următorii ani este ca Republica Moldova să transforme interesul vizitatorilor în șederi mai lungi și vizite repetate. Pentru aceasta sunt necesare servicii de calitate, informații turistice accesibile și oferte atractive pe tot parcursul anului, nu doar în perioada evenimentelor majore, precum Festivalul Vinului.
