5 milioane de euro pentru IMM-uri: ProCredit Bank și EBRD au semnat un nou acord de finanțare, cu sprijinul UE
79
Sursa foto: ProCredit Bank Moldova
ProCredit Bank Moldova a semnat un nou acord de finanțare în valoare de 5 milioane de euro cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (EBRD), cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul programului EU4Business–EBRD Credit Line, destinat susținerii întreprinderilor din Republica Moldova.
Acordul a fost semnat cu prilejul vizitei oficiale în Republica Moldova a Președintei EBRD, Odile Renaud-Basso, și vizează extinderea accesului la finanțare pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).
Prin această linie de credit, ProCredit Bank va susține investiții în modernizarea echipamentelor, produselor și serviciilor, alinierea afacerilor la standardele Uniunii Europene, creșterea competitivității și valorificarea oportunităților de comerț internațional. Creditele vor fi acordate atât în euro, cât și în lei moldovenești.
Potrivit condițiilor programului, cel puțin 70% din portofoliu este estimat să fie direcționat către investiții în tehnologii verzi, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri.
Finanțarea este completată de granturi oferite de Uniunea Europeană, precum și de asistență tehnică și consultanță pentru clienții ProCredit Bank, menite să sprijine implementarea cu succes a proiectelor de investiții.
ProCredit Bank este unul dintre cei mai activi parteneri ai EBRD în Republica Moldova, facilitând din 2018 până în prezent finanțări de circa 45 de milioane de euro prin programul EU4Business.
BERD a prelungit până la 28 februarie termenul de aplicare pentru programul Star Venture în Republica Moldova. Programul durează 24 de luni, are un buget alocat de până la 50.000 euro.
Guvernul a dat undă verde programului „Bridge Export”, prin care companiile din Moldova pot primi sprijin ca să iasă mai ușor pe piețele din afara țării, mai ales întreprinderile mici și mijlocii.
BERD anunță că a investit 508 milioane euro în 19 proiecte în Republica Moldova în 2025, aproape dublu față de 280 milioane euro în 14 proiecte în 2024