maib, în colaborare cu „Expert-Grup” și cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, a intermediat prima ofertă publică de obligațiuni municipale lansată de Primăria Costești, în valoare de 4,5 milioane lei.
Fondurile obținute vor fi utilizate pentru finalizarea sistemului de canalizare și reconstrucția stației de epurare, proiecte esențiale pentru confortul și sănătatea locuitorilor.
Oferta este structurată în trei clase de obligațiuni, fiecare în valoare de 1,5 milioane lei, cu termene de 2, 3 și 4 ani. Valoarea nominală este de 100 lei, iar subscrierea este deschisă până pe 5 octombrie 2025.
Potrivit organizatorilor, emisiunea marchează un pas important pentru dezvoltarea pieței de capital din Republica Moldova și oferă comunităților locale un model de finanțare transparent și sustenabil.