Azi: € 20,1808 lei 0,0128 $ 17,1241 lei 0,0357

100.000 de lei pentru un startup creativ: înscrierile la Creative Post Accelerator sunt deschise

100.000 de lei pentru un startup creativ: înscrierile la Creative Post Accelerator sunt deschise Sursa foto: simbol

Yep!Moldova lansează Creative Post Accelerator, un program dedicat startup-urilor creative care au trecut de etapa de validare și sunt pregătite să crească, să intre pe piețe noi și să atragă investiții.

Lansarea vine după trei ediții ale Creative Accelerator (2023–2025), perioadă în care programul a adunat peste 300 de aplicări, a susținut peste 250 de echipe și a accelerat peste 30 de startup-uri. Potrivit organizatorilor, ecosistemul local a ajuns într-o etapă mai matură, în care fondatorii au deja produse validate și primele venituri, iar următorul pas este scalarea.

Noul program este construit exact pentru această etapă și va pune accent pe dezvoltarea strategiilor de creștere și internaționalizare, consolidarea disciplinei financiare, pregătirea pentru investiții, precum și protecția proprietății intelectuale și negocierea parteneriatelor.

Creative Post Accelerator include patru direcții principale: integrarea practică a AI în procese, marketing și vânzări, mentorat dedicat pentru scalare (inclusiv pitch deck și model financiar), networking cu mentori și investitori, dar și suport după finalizarea acceleratorului pentru echipele selectate.

Programul va dura 6 luni, în perioada martie – august 2026, iar în cadrul Demo Day, o echipă câștigătoare va primi un premiu de 100.000 de lei.

Programul se adresează startup-urilor createch și art-tech pregătite de scalare, alumni Yep!Moldova și ai altor organizații aflați la etapa post-MVP sau early revenue, dar și creatorilor și antreprenorilor din industriile creative. Sunt eligibile domenii precum jocuri digitale, muzică, publishing, marketing, arhitectură, fashion, design, film & media și alte sectoare creative.

Înscrierile sunt deschise, iar formularul de aplicare este disponibil AICI.

Creative Post Accelerator este realizat de Yep!Moldova cu sprijinul Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF).

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare