Azi: € 20,1760 lei ▼ 0,0401 $ 18,1032 lei ▲ 0,0450

Gospodarenco: TVA-ul la colete va afecta buzunarul moldovenilor. Comenzile ar putea scădea cu 30%

Introducerea TVA-ului de 20% pentru coletele comandate din străinătate ar putea reduce numărul cumpărăturilor online cu până la 30% în ultimele două luni ale anului 2026. Economistul Marin Gospodarenco estimează însă că piața își va reveni în primăvara anului viitor, iar noul sistem de taxare ar putea aduce la buget până la 1,2 miliarde de lei în 2027.

Într-un reportaj pentru TVR Moldova, ale cărui declarații au fost relatate pe 27 octombrie, economistul Marin Gospodarenco a explicat că introducerea taxelor pentru comenzile de pe platformele internaționale, precum Temu, Shein sau AliExpress, va influența comportamentul cumpărătorilor, în special în primele luni de aplicare.

„Va fi o reducere undeva de 25%, maximum 30% pentru anul acesta”, a declarat economistul.

Potrivit acestuia, scăderea comenzilor va fi temporară, iar consumatorii se vor adapta treptat la noile costuri. Gospodarenco estimează că vânzările online vor reveni la nivelurile obișnuite în perioada martie–aprilie 2027, după primele luni de funcționare a sistemului.

Pe lângă impactul asupra consumatorilor, noile reguli vor genera și venituri suplimentare la bugetul de stat. Economistul estimează că, doar în lunile noiembrie și decembrie 2026, încasările din taxarea coletelor ar putea constitui între 150 și 200 de milioane de lei.

Pentru anul 2027, prognoza sa indică venituri cuprinse între un miliard și 1,2 miliarde de lei. Gospodarenco a precizat însă că aceste estimări sunt optimiste și depind de eficiența mecanismelor de colectare elaborate de Serviciul Vamal și Ministerul Finanțelor.

Noile reguli intră în vigoare la 1 noiembrie 2026, când coletele comerciale cu o valoare de până la 150 de euro, care beneficiau anterior de scutire, vor fi supuse TVA-ului de 20%. Separat, de la 1 ianuarie 2027, va fi introdusă o taxă de gestionare de 12 lei pentru fiecare colet vizat de aceste prevederi.

Astfel, pentru produse în valoare de 1.000 de lei, cumpărătorul va achita suplimentar 200 de lei TVA, iar din ianuarie 2027, încă 12 lei pentru gestionarea coletului. Costul total va ajunge la 1.212 lei, în lipsa altor taxe sau cheltuieli.

Potrivit Serviciului Vamal, TVA se va aplica inclusiv comenzilor efectuate înainte de 1 noiembrie, dacă bunurile sunt importate și declarate după intrarea în vigoare a noilor prevederi. Achitarea va putea fi efectuată direct pe platforma de cumpărături, dacă aceasta oferă opțiunea, sau ulterior, prin intermediul operatorului poștal.

În același timp, trimiterile între persoane fizice, inclusiv cadourile cu valoarea sub 150 de euro, vor rămâne scutite de TVA, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de legislație.

Potrivit Poștei Moldovei, cumpărătorii trebuie să verifice dacă TVA-ul a fost inclus în prețul achitat la efectuarea comenzii, pentru a evita întârzierile la primirea coletelor. Instituția precizează și că, în cazul returnării trimiterii poștale, TVA-ul și taxa de gestionare achitate nu vor fi restituite.

Ultimele știri

28 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,1760 ▼
  • USD 18,1032 ▲

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media