Azi: € 20,0981 lei ▲ 0,0054 $ 17,9239 lei ▼ 0,0401
Mâine: € 20,0999 lei ▲ 0,0018 $ 17,8523 lei ▼ 0,0716

CNPF: Platformele de investiții promovate pe rețelele sociale îți pun economiile în pericol

Comisia Națională a Pieței Financiare avertizează⁠ asupra riscului de pierdere a banilor investiți în instrumente financiare derivate promovate prin contul de Instagram „@stefandidilica”, pagina stefan-fx.com și canalul de Telegram „@STEFANFX1”.

Potrivit autorității, persoanele interesate sunt direcționate către platformele PU Prime pentru deschiderea unor conturi și tranzacționarea contractelor pentru diferență, inclusiv XAUUSD, instrument legat de evoluția prețului aurului în raport cu dolarul american.

CNPF precizează că respectivele conturi nu sunt asociate unui participant autorizat sau licențiat pe piața de capital din Republica Moldova. Nici PU Prime Ltd din Mauritius și PU Prime LLC din Saint Vincent și Grenadine nu figurează în registrele autorității drept participanți autorizați.

Contractele pentru diferență pot genera pierderi rapide și semnificative, deoarece efectul de levier amplifică atât eventualele câștiguri, cât și pierderile. CNPF recomandă verificarea autorizării furnizorului înainte de transferarea banilor și prudență în cazul ofertelor de investiții promovate pe rețelele sociale.

Ultimele știri

17 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0981
  • USD 17,9239

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media