Azi: € 20,0840 lei ▼ 0,0195 $ 17,9297 lei ▲ 0,0377

Marin Gospodarenco: Aproape jumătate din inflația zonei euro vine din scumpirea energiei

Scumpirea accelerată a energiei readuce presiunile inflaționiste în Europa și afectează tot mai mult costul vieții din Republica Moldova, susține Marin Gospodarenco, economist și director executiv al Centrului Analitic „Economica”. 

În zona euro, inflația anuală a crescut de la 3,2% în august la 3,8% în septembrie 2026, depășind din nou ținta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană. Principalul factor îl reprezintă energia, ale cărei prețuri au urcat cu 18,8% într-un an, după o creștere de 14,3% în august. 

Deși energia reprezintă aproximativ 9% din cheltuielile unui consumator obișnuit, efectul său se transmite în prețurile transportului, produselor și serviciilor. Potrivit calculelor prezentate de Gospodarenco, aproape jumătate din inflația de 3,8% din zona euro este generată de scumpirea energiei.

În Republica Moldova, inflația anuală a constituit 6,96% în august, peste limita superioară de 6,5% a intervalului urmărit de Banca Națională. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,19%, serviciile prestate populației – cu 8,08%, iar produsele alimentare – cu 4,74%. Carburanții au înregistrat o creștere anuală de peste 28%, iar transportul de pasageri s-a scumpit într-un ritm similar. 

Pentru limitarea presiunilor asupra prețurilor, BNM a majorat, pe 17 septembrie, rata de bază până la 9%. În opinia economistului, transmiterea acestei decizii în sistemul bancar poate conduce la credite în lei mai scumpe, dar și la dobânzi mai atractive pentru unele depozite. 

Pentru populație, efectele se vor resimți prin facturi mai mari, transport mai scump și costuri suplimentare în sezonul rece. Gospodarenco consideră că atât Europa, cât și Republica Moldova se confruntă în prezent în special cu o inflație provocată de costuri: energie, carburanți și servicii mai scumpe.

Ultimele știri

6 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0840 ▼
  • USD 17,9297 ▲

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media