Dacă vrei să cumperi sau să imporți o mașină în 2027, taxele s-ar putea schimba. Guvernul a aprobat politica fiscală și vamală pentru anul viitor, care prevede introducerea, pentru prima dată, a unei accize pentru autoturismele exclusiv electrice, calculată în funcție de masa vehiculului. Proiectul urmează să fie examinat de Parlament, scrie Ministerul Finanțelor
Totodată, proiectul prevede majorarea cu 10% a accizei pentru autoturismele cu motor cu ardere internă. Pentru mașinile electrice și hibride plug-in este menținut un regim fiscal preferențial față de cel general.
Schimbările îi vizează și pe cei care conduc automobile diesel. Acciza la motorină ar urma să crească cu 20% în 2027. Asta nu înseamnă însă că litrul de motorină se va scumpi automat cu 20%: majorarea se aplică accizei, care reprezintă doar una dintre componentele prețului final al carburantului.
Majoritatea modificărilor sunt propuse pentru anul 2027 și pot suferi schimbări până la adoptarea formei finale de către Parlament.
