Cumpărăturile în rate pot părea convenabile, dar, dacă nu sunt analizate atent, pot genera costuri mai mari decât prețul afișat. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) îndeamnă consumatorii să verifice următoarele aspecte înainte de a semna un contract:
-
Calculează costul total; include toate comisioanele și taxele și compară-l cu prețul de pe etichetă;
-
Verifică existența dobânzii; chiar și ofertele „rate 0%” pot avea dobândă aplicabilă după o anumită perioadă;
-
Solicită informația privind DAE; în cazul în care suma finală diferă de cea afișată;
-
Compară ofertele; uneori plata integrală sau contractarea unui credit de la o instituție financiară este mai avantajoasă;
-
Citește atent contractul; urmărește clauze privind taxe suplimentare, penalități sau servicii nesolicitate;
-
Întreabă despre condiții; pot exista cerințe precum valoare minimă a cumpărăturii sau obligativitatea unui card de credit;
-
Evită serviciile suplimentare nesolicitate; nu accepta costuri pe care nu le-ai aprobat.
Pentru detalii suplimentare sau sesizarea unor încălcări ale drepturilor consumatorilor, CNPF pune la dispoziție Telefonul Consumatorului – 022 85 95 95.
