Cum economisim bani? Cum gestionăm finanțele familiei? Pe ce am cheltuit jumătate din salariu? Sunt întrebări la care orice angajat în câmpul muncii încearcă să-și răspundă în fiecare lună. Ei bine, companiile fintech ar putea fi avea răspunsurile, întrucât ne oferă soluții pentru a ne organiza sau planifica mai bine banii. Fintech-urile sunt afaceri care acționează în domeniul financiar și intervin cu soluții, atunci când acestea nu sunt oferite de bănci sau alte servicii financiare. Companiile își centrează activitățile pe inovații, iar drept rezultat acestea ne influențează felul în care ne împrumutăm, cumpăram sau investim. Într-o eră digitală, fintech-ul a atins domenii precum educația, bankingul, retailul sau acțiunile non-profit, ceea ce oferă și mai mult spațiu de inovare, creștere și afirmare în spectrul divers de servicii și produse financiare. Cum ne va schimba viața acest domeniu – vom discuta și la „Fintech Moldova Conference 2020”.
SaltEdge – de la idee la afacere de milioane
SaltEdge este un fintech 100% moldovenesc, iar actualmente activează pe mai multe continente – Europa, America și Asia-Pacific. A pornit la drum fără vreun scop măreț: un birou, 7 oameni și o idee simplă, despre care nimeni nu bănuia atunci că avea să devină una de milioane. În 2013 echipa căuta o soluție pentru familii, care să le permită să-și gestioneze mai bine banii și să aibă mai multă transparență privind utilizarea lor, în mod automat. Între timp, traiectoria însă s-a schimbat, iar actualmente SaltEdge oferă soluții financiare pentru bănci, companii de creditare ș.a., precum Global Data Aggregation API, PSD2 Solutions etc.
Lisa Guțu, manager dezvoltare business, SaltEdge:
„Suntem în competiție cu afaceri în care s-au investit miliarde. Gestionăm totul din Chișinău, Londra, Toronto și Milano, iar actualmente cca 4000 de bănci se pot conecta la platforma noastră. Avem 80 de clienți care beneficiază de soluțiile inovative, iar SaltEdge ar putea fi vândută astăzi cu peste 50 de milioane de euro. Fondatorii însă nu se grăbesc. În acest an planificăm să deschidem birouri și pe alte piețe, cum ar fi Brazilia, Australia și Turcia. Așteptăm să creștem până la 200 de milioane sau mai mult. Avem deja astfel de precedente la nivel internațional. Am putea deveni chiar noul Skype al Moldovei, de ce nu?”
Ascensiunea companiei s-a datorat și anumitor circumstanțe favorabile, de exemplu, noua directivă europeană de plăți care obligă băncile să se deschidă către terți – PSD2. Aceasta a făcut ca soluțiile SaltEdge să răspundă întocmai necesităților băncilor. Și Moldova ar putea transpune în legislația națională această directivă. Deocamdată proiectul este în curs de elaborare și va fi definitivat după încheierea consultărilor publice.
Trenduri și dezvoltarea fintech-urilor la nivel regional
Piețele serviciilor financiare trec printr-o transformare majoră, astfel încât termenul fintech se regăsește tot mai mult nu doar în strategiile de dezvoltare ale băncilor, dar și ale companiilor de finanțare sau creditare. În țările în curs de dezvoltare, companiile fintech contribuie în mod semnificativ la creșterea incluziunii financiare, sporirea accesului la finanțare și extinderea serviciilor financiare. Noile tehnologii utilizate de către companiile care îmbrățișează inovațiile permit dezvoltarea unui model de afaceri bazat pe eficiență, viteză și capacitate operațională înaltă. Astfel, companiile fintech reușesc să creeze un „business-case” profitabil, deservind o gamă vastă de clienți (inclusiv persoanele nebancabile sau parțial bancabile), care nu fac parte din sistemul financiar formal. Mai nou, intermediarii financiari tradiționali, precum băncile și companiile de creditare nebancară, care utilizează tehnologii inovatoare, își extind serviciile și produsele pe segmentele nebancabile. Îmbunătățirile operaționale generate de noile tehnologii permit băncilor și instituțiilor de creditare nebancară să-și extindă baza de clienți și să ofere produse și servicii financiare accesibile, rapide și sigure, precum și o experiență îmbunătățită.
Oxana Bînzaru, director regional „Finance in Motion”, consultant investițional al Fondului European pentru Europa de Sud-Est:
„Suntem convinși că atât fintech-urile, cât și instituțiile financiare – prin soluții inovatoare și în parteneriat cu companiile fintech – vor spori semnificativ accesul la finanțare. De aceea, promovăm inovația și noile tehnologii în domeniul financiar. Nevoile startup-urilor fintech din regiune, în mare parte, țin de două aspect majore: accesul la capital și accesul la forță de muncă calificată. Pentru ca o companie fintech să-și atingă potențialul maxim, aceasta are nevoie de capital, care, de regulă, nu este ușor de accesat. La fel de importantă este atragerea, dezvoltarea și reținerea angajaților – un factor decisiv pentru atingerea obiectivelor.”
Experții consideră că anume companiile fintech, spre deosebire de multe alte startup-uri tech, au nevoie și de sprijinul autorităților de reglementare financiară.
Oxana Bînzaru, director regional „Finance in Motion”, consultant investițional al Fondului European pentru Europa de Sud-Est:
„Industria serviciilor financiare este puternic reglementată și, în timp ce instituțiile financiare mature pot gestiona cu încredere lista lungă de cerințe prudențiale și de reglementare, situația diferă cardinal în cazul startup-urilor. Doar o abordare flexibilă în ceea ce privește reglementarea companiilor fintech ar permite ca inovația să prospere, iar numărul și calitatea companiilor fintech din regiune să crească”.
Fintech-urile contribuie la dezvoltarea serviciilor financiare
Fintech-urile au remodelat și piața serviciilor mondiale ale plăților fără numerar. Deja de mai bine de câțiva ani, gigantul global al industriei, Mastercard face pași importanți pentru integrarea soluțiilor tech și susține programe specializate pentru ca marii jucători să treacă de la soluțiile clasice la cele inovative.
Vladimir Rymchuk, director regional Mastercard în Moldova:
„În prezent, fintech-urile sunt cei mai importanți factori care contribuie la dezvoltarea serviciilor financiare, aducând pe piață servicii digitale și soluții unice. Proiectele Fintech sunt capabile să ofere consumatorilor noi experiențe și să contribuie la apariția unor noi nișe pentru serviciile financiare, de aceea, sarcina noastră este de a-i ajuta pe jucătorii și startup-urile clasice să găsească punctele de cooperare pentru implementarea soluțiilor inovative. La nivel global, Mastercard susține activ dezvoltarea fintech-urilor, de aceea, în ultimii doi ani am investit peste 90 de milioane de dolari SUA în diferite proiecte și programe fintech din Europa. Totodată, deja de 6 ani, programul global „Start Path” oferă startup-urilor fintech din diferite țări acces larg la expertiză de calitate, instrumente, tehnologii și investiții pentru a sprijini proiectele care contribuie la dezvoltare sectorului financiar per general.”
„Open Banking: de la reglementare la realitate”
Pentru anul 2020, analiștii economici internaționali susțin că instituțiile financiare care vor adopta soluțiile fintech ar putea avea un avantaj competitiv considerabil.
Tendințele în sectorul financiar-bancar vor constitui și principalul subiect de discuție la Fintech Moldova Conference 2020. Tema evenimentului – „Open Banking: de la reglementare la realitate” – va întruni reprezentanți ai autorităților de reglementare, ai băncilor, ai startup-urilor fintech, dar și ai investitorilor din Marea Britanie, Japonia, Rusia, România, Cehia, Polonia și Ucraina.
Ana Chirița, Director Proiecte Strategice ATIC, Directorul Proiectului TEKWILL:
„Fintech-ul a devenit un subiect foarte important și se află pe agenda celor mai importante instituții financiare din domeniu. Iată de ce, este esențial să creăm platforme și oportunități pentru ca domeniul să fie dezbătut pe larg. Suntem deja la cea de a doua ediție, și suntem convinși că prin astfel de evenimente vom reuși să consolidăm comunitatea fintech din Moldova și să sensibilizăm organele de reglementare privind importanța tehnologiilor financiare, majorarea numărului specialiștilor în industrie și crearea unui mediu benefic creșterii tehnologiilor financiare în Moldova.”
În acest an, peste 20 de speakeri de talie mondială din 9 țări vor ține prezentări despre viitorul plăților online, noile tehnologii care revoluționează industria, crearea portofelelor digitate și înlocuirea cardurilor bancare, Directiva Serviciilor de Plăți a Uniunii Europene (PSD2), impactul asupra țărilor care și-au armonizat legislația națională la aceasta, beneficiile și amenințările din domeniu, precum și alte subiecte care vor fi analizate și dezbătate la cea de-a doua ediție a „Fintech Moldova Conference 2020”.
Despre eveniment
„Fintech Moldova Conference 2020” este un eveniment organizat de Proiectul „TEKWILL”, finanțat din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și ale Suediei și implementat de Asociația Națională a Companiilor în Domeniul TIC (ATIC), în parteneriat cu Salt Edge, MasterCard, Group IB, EFSE, DAAC System Integrator. Evenimentul se va desfășura în incinta Centrului de Excelență în domeniul TIC „Tekwill” (str. Studenților 9/11), în data de 28.02.2020.
Mai mulde detalii despre eveniment pot fi găsite accesând fintechmoldova.co.
