Global Finance a numit cei mai performanți guvernatori ai băncilor centrale în 2016

Revista Global Finance a numit șefii băncilor centrale din Israel, Liban, Paraguay, Peru, Filipine, Rusia, Marea Britanie și Taiwan drept cei mai buni guvernatori ai băncilor centrale în 2016. Conducătorii băncilor centrale respective au primit gradul (nota) “A”. De asemenea, guvernatorii băncilor centrale din Iordania, Mexic, Maroc și SUA au primit nota “A-”.

Raportul guvernatorilor băncilor centrale este publicat anual de către Global Finance începând cu anul 1994. Acest raport cuprinde date pentru guvernatorii din 75 de țări cheie (+ Uniunea Europeană), în care guvernatorii primesc note de la “A” la „F” pentru succesele obținute în domenii precum controlul inflației, scopurile de creștere economică, stabilitatea monedei naționale și managementul ratei de dobândă. Nota “A” reprezintă o performanță excelentă, iar „F” – un eșec total.

Guvernatorii băncilor centrale care au primit nota „A” de la revista Global Finance:

  • Karnit Flug (Israel);
  • Riad Salame (Liban);
  • Carlos Fernandez Valdovinos (Paraguay);
  • Julio Velarde Flores (Peru);
  • Amando Tetangaco Jr. (Filipine);
  • Elvira Naibullina (Rusia);
  • Fai-Nan perng (Taiwan);
  • Mark Carney (Marea Britanie).

Guvernatorii băncilor centrale care au obținut nota “A-“ sunt:

  • Ziad Fariz (Iordania);
  • Agustin Carstens (Mexic);
  • Abdellatif Jouahri (Maroc);
  • Janet Yellen (SUA).

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a obținut calificativul „B”, reușind să-și menținuta nota obținută și în 2015. Șefa Băncii Naționale a Rusiei, Elvira Nabiullina, și-a îmbunătățit performanța de la „B” la „A”. Șefa Băncii Naționale a Ucrainei, Valeria Gontareva, și-a îmbunătățit calificativul obținut de la revista Global Finance de la „C” la „B+” în anul curent.

Mario Draghi, șeful Băncii Centrale Europene, a primit nota „B+” pentru activitatea din 2016, în timp ce în 2015 a primit un excelent „A”, ceea ce semnifică înrăutățirea performanțelor obținute.

Informații detaliate despre raportul prezentat de revista Global Finance.

Ultimele

Sondaj

Vă place cum arată noul site Bancamea.md?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media