Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Moldova pentru depozitele la termen (6, 12 și 24 luni) în dolari SUA (USD), în vigoare la 06 aprilie 2016. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele destinate unor categorii aparte ale populației (copii, pensionari sau migranți).
Top depozite 6 luni
2,5% – dobândă valabilă pentru depozitele Maestro de la Moldindconbank și Primăvara 2016 de la Victoriabank. Depuneri suplimentare permit ambele oferte: în primele 3 luni (Maestro) și cu excepția ultimelor 2 luni (Primăvara 2016). Retrageri parțiale de mijloace bănești din cont nu permite nici unul din depozite. Rata dobânzii este fixă pentru primele 3 luni în ambele cazuri. Capitalizarea dobânzii este posibilă în cazul ofertei Victoriabank. Sold minim: 100 USD.
2,25% – rata dobânzii anuală oferită de către Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Oferta MAIB nu permite nici depuneri suplimentare, nici retrageri de bani din cont înainte de termen. Suma minimă de constituire – 100 USD.
2% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic+) și Eximbank (depozitele Campagna și Valutario). Depuneri suplimentare de mijloace bănești permite doar depozitul oferit de MAIB. Retrageri parțiale permit depozitele Valutario (în a doua jumătate a termenului, lunar maxim 20% din soldul depozitului la sfârșitul lunii precedente) și depozitul Clasic+. Rata dobânzii este fixă doar la oferta Campagna. Sold minim: 200 USD (Eximbank, depozit Valutario), 500 USD (Eximbank, depozit Campagna) și 10.000 USD (Moldova Agroindbank).
Top depozite 12 luni
3,5% – dobândă oferită de Comerțbank (depozitul Barocco) și Moldindconbank (depozitul Maestro). Depuneri suplimentare (în primele 3 luni) se permit în cazul ofertei Maestro. Retrageri parțiale de mijloace bănești din cont nu permite nici unul din cele 2 depozite. Suma minimă de constituire – 100 USD pentru ambele oferte. Rata dobânzii depozitului Maestro este fixă pentru primele 3 luni.
3,25% – rata dobânzii accesibilă la depozitul Primăvara 2016 (Victoriabank). Acest depozit permite depuneri suplimentare nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni. Retrageri parțiale se permit după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Rata dobânzii este fixă pentru primele 3 luni. Sold minim – 100 USD. Este posibilă capitalizarea dobânzii.
2,75% – dobândă valabilă la depozitul Clasic (Moldova Agroindbank). Oferta MAIB nu permite nici depuneri suplimentare, nici retrageri de bani din cont înainte de termen. Suma minimă de constituire – 100 USD.
Top depozite 24 luni
4% – dobândă oferită de Comerțbank (depozitul Barocco), Moldindconbank (depozitul Maestro) și Victoriabank (depozitul Primăvara 2016). Depuneri suplimentare se permit în cazul ofertelor Maestro (în primele 3 luni) și Primăvara 2016 (cu excepția ultimelor 2 luni). Retrageri parțiale de mijloace bănești din cont permite doar oferta Victoriabank – după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Suma minimă de constituire – 100 USD pentru toate cele 3 oferte. Rata dobânzii depozitelor Maestro și Primăvara 2016 este fixă pentru primele 3 luni.
3,75% – dobândă oferită de Moldova Agroindbank prin intermediul depozitului Clasic. Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri de mijloace bănești înainte de termen. Suma minimă de constituire: 100 USD.
3,5% – rata dobânzii valabilă la EuroCreditBank (depozitul Standard). Depuneri suplimentare se permit fără limite. Retrageri parțiale sunt posibile cu respectarea condițiilor – suma retrasă nu va depăşi lunar 30% din suma iniţială a depozitului, iar suma rămasă în contul de depozit nu va deveni mai mică decât soldul minim stabilit. Sold minim – 50 USD. Este posibilă capitalizarea dobânzii.
Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială sau alte opțiuni etc.

