Decizia privind selectarea candidatului la funcția de Guvernator BNM trebuie luată pînă la 03 martie 2016

Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului Republcii Moldova, domnul Andrian Candu, după ședința de astăzi a Comisiei privind selectarea candidatului la funcția de guvernator al BNM.

“Sunt 9 candidați, astăzi a fost convocată Comisia pentru selectarea candidatului, am trecut în revistă dosarele. Sunt unii candidați la care urmează să mai revenim pentru a preciza calificările ce țin de domeniul financiar și experiența pe care o au. Suntem siguri că pînă la sfârșitul săptămânii vom primi toate informațiile suplimentare. Planificăm pînă la sfârșitul săptămânii să avem toată informați necesară pentru a-i accepta pe toți 9 la etapa interviurilor.

Săptămâna viitoare, cel mai probabil marți și miercuri încercăm să organizăm interviurile. Ele vor fi pe viu cu cei care sunt prezenți sau care pot ajunge la Chișinău săptămâna viitoare. Ceilalți, care sunt peste ocean sau la distanțe mai mari și nu au posibilitatea să vină la Chișinău, vom organiza conferințe video / telefonice, pentru a înțelege foarte bine calitatea acestor candidați,” a declarat Andrian Candu.

Ștefan Creangă, președintele comisiei a adăugat:

„Putem spune cu siguranță că la moment 6 candidați sunt admiși pentru a participa la interviu, un candidat urmează formal să prezinte copia actului de identitate, să aibă dovada de cetățenie și copia studiilor universitare. La 2 candidați urmează să verificăm experiența în domeniul financiar-bancar”.

De asemenea președintele Parlamentului a menționat că își dorește ca în ședința de joi, 3 martie 2016, să poată prezenta plenului Parlamentului candidatul la funcția de Guvernator BNM:

„Scopul este ca pînă miercuri seara (2 martie 2016), să trecem prin toate interviurile, calificările și evaluările necesare, în așa fel încât miercuri seara să fie decizia privind selectarea candidatului și să-mi de a mie posibilitatea vin în plen joi (3 martie 2016 ).”

Vedeți în continuare declarațiile lui Andiran Candu și Ștefan Creangă. Imagini: realitatealive.md

Ultimele

Sondaj

Vă place cum arată noul site Bancamea.md?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media