BRD – Groupe Société Générale, a doua bancă de pe piaţa din România, a anunţat astăzi rezultatele financiare pe 2015, care marchează o creştere de 6,9 ori a câştigului net, de la 68 milioane lei (RON) în 2014 la 467 milioane lei (RON) în 2015, echivalentul a 104 milioane euro, scrie Ziarul Financiar.
Rezultatul a fost obţinut în urma diminuării costului riscului şi a reducerii cheltuielilor operaţionale.
„Pe piaţa românească, activitatea de creditare a arătat primele semne de revenire în 2015 pe fondul unui mediu macroeconomic favorabil. Creşterea soldului pe segmentul persoanelor fizice a fost susţinută de creditele imobiliare şi de consum acordate în RON. Creditele brute pentru companii (+0,7%* faţă de 31 decembrie 2014) au început să se stabilizeze pe fondul îmbunătăţirii investiţiilor. Persoanele fizice şi societăţile manifestă în continuare un comportament prudent de economisire, soldul total al depozitelor crescând cu 8,1%* faţă de 31 decembrie 2014”, menționează BRD în comunicatul de presă.
Rata creditelor neperformante a scăzut la 17% faţă de 20% în 2014.
“Anul 2015 a fost influenţat de evoluţia pozitivă a două linii importante de afaceri – retail şi mari clienţi corporativi şi de trecerea pe creştere a veniturilor trimestriale. Pe viitor, BRD va continua să profite de oportunităţile de creditare în creştere şi va contribui la finanţarea economiei bazându-se pe modelul său de bancă universală, pe baza diversificată de clienţi şi sursele solide de finanţare”, a declarat Philippe Lhotte, CEO al BRD.
Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a ajuns la 7,8%, iar gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane a crescut de la 71% la 76%.
BRD este cotată pe Bursa de Valori Bucureşti, iar anul trecut acţiunile băncii au crescut cu peste 30%. În acest an acţiunile au scăzut cu aproape 20%, ca urmare a volatilităţii externe şi a posibilei introduceri a legii dării în plată.
Amintim că BRD deține 20% din acțiuni ale Mobiasbancă Groupe Société Générale.

