Comisia Europeană ia în calcul scoaterea din circulație a bancnotelor de 500 de euro

“Bancnota preferată a gangsterilor și a grecilor cu bani la ciorap”: astfel descrie Financial Times bancnota de 500 de euro. În multe țări, aceasta este preferata celor care operează cu bani negri, de aceea, potrivit CNBC, era cunoscută drept “bin Laden”. Iar acum, în sfârșit, Comisia Europeană promite că va lua măsuri concrete în acest caz, scrie incont.stirileprotv.ro.

De ani buni există cereri pentru eliminarea acestei bancnote, a cărei valoare e prea mare pentru a fi folosita în tranzacțiile uzuale, dar perfectă pentru activitățile de crimă organizată sau, pur și simplu, pentru evaziunea fiscală.

În 2010, băncile din Marea Britanie au impus să nu mai schimbe această bancnotă în lire, după ce un raport a stabilit că 90% dintre hârtiile de 500 de euro sunt folosite în activități infracționale. În 2014, Banca Centrală Europeană a refuzat să scoată din circulație această bancnotă sau să o înlocuiască cu una de plastic.

„Toată lumea știe că infractorii preferă mașinile nemțești mari, asta nu înseamnă că trebuie să interzicem producția acestor mașini”, și-a justificat atunci decizia unul dintre directorii BCE, citat de Reuters.

De data aceasta, însă, Comisia Europeană vrea să ia masuri concrete, după ce un raport al Europol a arătat ca bancnota e folosită pentru finanțarea terorismului.

„Hârtia de 500 de euro este instrumentul financiar favorit al infractorilor pentru stocarea profiturilor obținute din activități ilegale”, se arată în raport.

În document se dă și exemplul unei rețele de spălare de bani din Portugalia, condusă de un general din Angola, care ținea în apartamentul său din Lisabona 8 milioane de euro în astfel de bancnote. De asemenea, ele permit transportarea ilegală a unor sume mari de bani, ascunse, de pildă, în ouă cu surprize, în pliculețe de zahăr sau în încărcătoare de telefon.

„Cu cât e mai mare bancnota, cu atât ocupă mai puțin spațiu”, spun investigatorii agenției europene de politie.

Comisia Europeană ia acum în considerare posibilitatea scoaterii din circulație a bancnotelor de 500 de euro.

„Comisia va colabora cu Banca Centrală Europeană, Europol și alte instituții pentru a stabili ce acțiuni sunt necesare în acest sens”, a anunțat recent Bruxelles-ul.

Președintele BCE, Mario Draghi, a confirmat că vor exista schimbări în privința bancnotelor cu valoare mare, dar că va fi nevoie de timp.

Ultimele

Sondaj

Vă place cum arată noul site Bancamea.md?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media